România are un prim-ministru în funcție trimis în judecată

Data publicării:
VICTOR PONTA GUVERN AGERPRES

Victor Ponta, 05 iunie 2015: „Sunt suspect în cazul domnului Șova pentru activitatea de avocat în 2007-2008. De asemenea, sunt în conflict de interese că l-am pus pe Șova ministru.”

E prima declaraţie pe care a făcut-o Victor Ponta pe 5 iunie, atunci când a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Premierul este acuzat de comiterea a 19 infracţiuni, iar dosarul penal este construit în jurul aranjamentelor pe care premierul le-ar fi avut cu Dan Şova, care a fost avocatul complexurilor energetice Turceni şi Rovinari.

Şirul presupuselor infracţiuni începe, potrivit procurorilor, în august 2007, când cabinetul lui Dan Şova a apelat la expertiza avocatului Victor Ponta şi a semnat cu acesta o convenţie de colaborare. Un contract pentru care Victor Ponta a încasat lunar onorariu şi care s-a încheiat în decembrie 2008.

Când s-a tras linie, Victor Ponta era mai bogat cu aproape 200.000 de lei, bani pentru care a emis 17 facturi.

Procurorii spun însă că serviciile de consultanţă juridică au fost fictive. Anchetatorii au descoperit că Victor Ponta şi Dan Şova s-ar fi înţeles să justifice aceste facturi prin 16 rapoarte de activitate juridică.

Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda copy-paste după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA Şova şi Asociaţii”, se arată într-un comunicat de presă emis de procurorii anticorupţie.

În rechizitoriul anchetatorilor se arată că au fost reproduse inclusiv greşelile de ortografie.

Pe 19 august, premierul a venit din nou în faţa procurorilor, de data aceasta pentru a studia o expertiză contabilă făcută în dosarul său şi care indica un prejudiciu de 51.000 de lei.

Şeful Executivului susţine că, din moment ce a plătit taxele către stat, nu poate fi vorba de vreun prejudiciu. Procurorii, care spun că premierul ar fi vinovat de complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au altă opinie.

Acest prejudiciu constă în obligaţiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA "Șova şi Asociații", reprezentată de Şova Dan-Coman, cu ajutorul lui Ponta Victor-Viorel”, precizează DNA.

Anchetatorii mai adaugă că firma de avocatură a senatorului Şova a fost verificată de inspectorii fiscali în 2011. Aceştia i-ar fi cerut lămuriri şi lui Victor Ponta, cu privire la contractele încheiate cu respectiva firmă.

Din corespondenţa purtată pe calea adreselor, între inculpatul Ponta Victor-Viorel şi inspectorii fiscali, în timpul efectuării controlului, rezultă că acesta le-a transmis agenţilor statului că va sesiza instanţa de judecată şi Parchetul, în situaţia în care actul de control nu va fi încheiat cât mai curând”, se arată în rechizitoriul DNA.

Cu doar două zile înainte de trimiterea în judecată, Victor Ponta a mers la DNA, pentru a depune o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind un caz care ar fi similar cu al său. În viziunea premierului, dacă anchetatorii Anticorupţie ar ţine cont de verdictul magistraţilor europeni, acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani ar trebui să dispară.

În total, Victor Ponta a fost de cinci ori la Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dat o singură declaraţie în faţa anchetatorilor.

Dosarul său va fi judecat de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Alături de şeful Guvernului, a fost trimis în judecată şi senatorul Dan Şova. El este acuzat de fapte similare cu cele ale premierului. Aceeaşi soartă o au şi trei foşti directori de la complexurile energetice Turceni şi Rovinari.

La câteva ore de la anunţul trimiterii în judecată, Victor Ponta a reacţionat pe Facebook: l-a criticat pe procurorul care s-a ocupat de dosarul său, despre care spune că a inventat fapte şi situaţii. Primul ministru a fost acuzat de anchetatori şi de conflict de interese, dar nu a fost trimis în judecată şi pentru această infracţiune. Fapta ar fi fost săvârşită pe vremea când Victor Ponta era deputat, dar colegii săi din Parlamentul au respins cererea de urmărire penală a DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri