România și FBI vor putea face schimb de informații printr-o platformă dezvoltată de MAI. Klaus Iohannis a promulgat legea

Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Foto: Getty Images

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington, D.C., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Legea promulgată creează, la nivel naţional, mecanismele necesare pentru realizarea unui schimb de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit News.ro.

Astfel, va fi creat „un flux de lucru automatizat cu Departamentul pentru Securitate Internă, care să permită punctului sau punctelor naţionale de contact desemnate de partea americană şi de partea română căutarea automatizată a datelor de referinţă dactiloscopice în sistemul AFIS naţional prin platforma informatică, precum şi în sistemele de identificare similare ale părţii americane, cât şi transmiterea, după caz, a datelor personale şi a informaţiilor suplimentare, în cazul unei concordanţe”, conform actului normativ promulgat de către şeful statului.

Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări sunt desemnate puncte naţionale de contact pentru efectuarea interogărilor automatizate în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii infracţiunilor grave în privinţa colaborării cu Departamentul american pentru Securitate Internă.

Legea are măsuri privind protecţia prelucrării datelor cu caracter personal.

„Fluxurile de lucru realizate potrivit acordului sunt automatizate şi manuale în ceea ce priveşte colaborarea cu Biroul Federal de Investigaţii, respectiv doar automatizate în ceea ce priveşte colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii. Schimbul de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii se realizează prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, care constituie punct naţional de contact pentru aspecte de natură IT&C legate de interogarea automatizată a datelor cu caracter personal şi a informaţiilor suplimentare prin platforma informatică. Aspectele administrative privind operaţionalizarea şi funcţionarea platformei, precum şi cooperarea interinstituţională în acest scop se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, conform sursei menţionate.

Astfel, „datele cu caracter personal, respectiv informaţiile suplimentare obţinute, automatizat, în cazul interogării prin intermediul platformei informatice pot fi, fără a se limita la acestea, în funcţie de disponibilitate, următoarele: numere de referinţă asociate, nume, prenume, cod sau număr individual naţional, imagine facială, data naşterii, locul naşterii, nume anterioare, alte nume, numele şi prenume ale părinţilor, sex, cetăţenie, infracţiune sau motivul înscrierii, datele paşaportului, informaţii din cazier şi informaţii de frontieră, situaţia juridică a străinului pe linie de migraţie şi azil”.

Totodată, în situaţia în care, cu ocazia schimbului de date generat de apariţia unei concordanţe între datele dactiloscopice, sunt primite informaţii ce vizează domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, structurile din cadrul MAI, desemnate ca puncte naţionale de contact care au primit informaţiile, au obligaţia de a le transfera, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 72 de ore, Serviciului Român de Informaţii, în calitate de autoritate naţională şi punct de contact pe relaţia cu partea americană în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, mai prevede sursa amintită.

„În vederea implementării, în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la din 5 octombrie 2015 la Washington D.C., ratificat prin Legea nr.189/2017, structurile din cadrul MAI, desemnate puncte naţionale de contact, cooperează cu Serviciul Român de Informaţii, în calitate de autoritate naţională şi punct de contact pe relaţia cu partea americană în domeniu”, potrivit legii promulgate.

De asemenea, informaţiile suplimentare primite de la partea americană cu ocazia schimbului de date generat de apariţia unei concordanţe între datele dactiloscopice ca urmare a unei interogări a acesteia se stochează în cadrul platformei informatice pentru o perioadă de 3 ani şi sunt utilizate de către Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română şi IGI, în scopurile prevăzute în acord.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Pensionară a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”