Rusia l-a predat României pe Vasile Rodideal, unul dintre cei mai căutați infractori, aflat pe lista Most Wanted

Data actualizării: Data publicării:
rodideal vasile
Rusia l-a predat României pe Vasile Rodideal, unul dintre cei mai căutați infractori, aflat pe lista Most Wanted

Un bărbat de 65 de ani, urmărit internaţional din categora Most Wanted a fost adus în ţară, luni, din Rusia, de Poliţia Română. Vasile Rodideal a fost condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare pentru constituirea unei grupări de crimă organizată, deţinere de muniţie de război, instigare la omor şi alte infracţiuni.

„Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 65 de ani, născut în Moldova, urmărit internaţional din categoria Most Wanted. Acesta a fost condamnat la 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor constituirea şi susţinerea unei grupări de criminalitate organizată, deţinerea fără drept de muniţie destinată armelor de război, instigare neurmată de executare la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, instigare la săvârşirea infracţiunii de deţinere a unei bancnote false în vederea punerii în circulaţie, conducere pe drumurile publice a unui autoturism în condiţii de suspendare temporară a dreptului de a conduce”, a anunţat, luni seară, Poliţia Română.

vasile rodideal 1
Vasile Rodideal, arestat în Rusia. Sursă foto: Facebook



Bărbatul a fost extrădat în urma cooperării prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române şi al organelor judiciare cu autorităţile din mai multe state.

Bărbatul a fost adus din Rusia şi a fost dus într-o unitate de detenţie, în vederea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...