Rusia va extrăda în România unul dintre cei mai căutați infractori, aflat pe lista Most Wanted. Cine este Vasile Rodideal

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Voto: GettyImages

Autoritățile ruse au decis să extrădeze în România un infractor acuzat de fapte grave, reținut prin Interpol, relatează agenția RIA Novosti, citând-o pe avocata Lilia Mamasheva. Infractorul este Vasile Rodideal, cetățean român, condamnat la 12 ani si 6 luni de închisoare pentru infracțiuni grave.

„Procuratura Generală a Federației Ruse a decis extrădarea lui (Vasile Rodideal - n.r.) la cererea Ministerului Justiției din România. Am contestat această decizie, dar instanța de fond a menținut-o. De asemenea, a fost depus un apel, însă termenul de examinare nu a fost încă stabilit”, a declarat Lilia Mamasheva, potrivit sursei citate.

Ea a adăugat că, dacă instanța de apel va confirma decizia primei instanțe, „se poate aștepta extrădarea”.

vasile rodideal 1
Vasile Rodideal, arestat în Rusia. Sursă foto: Facebook

Cetățeanul român Vasile Rodideal a fost reținut și arestat în Rusia la solicitarea Interpol în februarie 2025. Autoritățile au constatat că acesta locuia în Rusia sub o altă identitate - Vasili Kravțov. Stabilirea identității între Kravțov și Rodideal s-a făcut pe baza amprentelor digitale.

Potrivit Poliției Române, Vasile Rodideal a fost condamnat în România la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea urmatoarelor fapte: constituirea și susținerea unei grupări de criminalitate organizată; deținerea fără drept de muniție destinată armelor de război; instigare neurmată de executare la săvârșirea infracțiunii de omor calificat; instigare la săvârșirea infracțiunii de deținere a unei bancnote false în vederea punerii în circulație; conducere pe drumurile publice a unui autoturism în condiții de suspendare temporară a dreptului de a conduce.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, mesaj neașteptat pe rețelele sociale: „Este timpul să fiu din nou fericită”. Ce a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
De ce nu au crescut pensiile în 2025 și 2026? Când s-ar putea da indexarea? Ministerul Muncii explică
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...