„Scriitorii din penitenciare” | Marii perdanţi ai iniţiativei Ministerului Justiţiei

Data publicării:
dan

Intenţia ministrului Justiţiei de a modifica legea prin care deţinuţii care scriu cărţi beneficiază de reducerea pedepsei împarte autorii de după gratii în trei categorii: cei care pot sta liniştiţi, pentru că o carte sau mai multe le-a grăbit eliberarea, cei care au solicitat deja reducerea pedepsei, iar procedura este în derulare şi cei care au scris cărţi, dar nu vor beneficia de reducerea pedepsei. 

Dan Voiculescu, Cristi Borcea sau Dan Diaconescu sunt doar câţiva dintre cei cărora o posibilă modificare a legii le-ar da peste cap planul de fi eliberaţi mai deveme pentru care au semnat aşa-zise lucrări ştiinţifice.

Marii perdanţi ai iniţiativei Ministerului Justiţiei:

Dan Voiculescu - 10 cărţi

Dinel Staicu - 10 cărţi

Dan Diaconescu - 5 cărţi

Cristian Borcea - 2 cărţi

Miron Mitrea - 1 carte

Printre marii scriitori aflaţi după gratii se numără Dan Voiculescu şi Dinel Staicu. Ambii au scris câte 10 cărţi fiecare. Nu vor avea însă nicio şansă să beneficieze de această prevedere. Imediat după anunţul de marţi al Ministrului Justiţiei, Dan Voiculescu a reacţionat.

„Da, atâta vreme cât există o lege în vigoare, nu cred că fac nimic ilegal. Da, scriu. Scrisul nu mi-e străin. Am mai scris vreo 20 de cărți înainte, pe subiecte de macroeconomie," scrie Dan Voiculescu pe blogul său.

„Eu cred că pe viitor, dacă se va ajunge la această abrogare, nu se aduce atingerea dreptului condamnatului dacă vrea să scrie. Sunt convinsă că în clipa în care persoana va ajunge în faţa comisiei care trebuie să se pronunţe şi apoi în faţa instantei, sunt convinsă că o astfel de lucrare va putea fi reţinută autentică,” declară Raluca Prună, ministrul Justiţiei.

Planurile de eliberare condiţionată de pe urma cărţilor scrise în spatele gratiilor pot fi date peste cap şi pentru Cătălin Voicu, Ioan Niculae şi Meme Stoica. Toţi au invocat în instanţă preocuparea faţă de literatura ştiinţifică.

Nu mai puţin adevărat este că dragostea pentru lucrările ştiinţifice i-a ajutat deja pe George Copos, George Becali sau Sorin Roşca Stănescu să-şi scurteze pedepsele şi să fie deja liberi.

Beneficiarii legii pe care ministerul o schimbă:

George Copos - 5 cărţi

George Becali - 5 cărţi

Mihai Stoica - 4 cărţi

Sorin Roşca Stănescu - 3 cărţi

Ştii ce înseamnă să stai 400 de zile şi 400 de nopţi să te gândeşti ca să treacă timpul? Nu faci altceva decât să citeşti,” se plânge George Copos.

Procurorii DNA îi vor chema să dea explicaţii inclusiv pe cei care au beneficiat deja de urma acestei legi. Vizaţi sunt şi profesori universitari, dar şi editurile care au publicarea lucrărilor ştiinţifice scrise din închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță