Plângere penală împotriva lui Sebastian Ghiță, după ce i-a amenințat pe manifestanți

Data actualizării: Data publicării:
ghita
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiță, fugit în Serbia și care a anunțat că va candida la europarlamentare pe lista Partidului România Unită (PRU), i-a amenințat cu bătaia pe cei care protestează în stradă față de modificarea legilor justiției.

ghita
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Sebastian Ghiță a spus într-o intervenție telefonică la România TV că îi va trimite pe membrii PRU „să le dea o mamă de bătaie” manifestanților. În rerplică, doi dintre protestatarii au anunțat marți că au depus plângere penală împotriva fostului deputat, pentru amenințare.

Dacă le mai prindem pe străzi pe bandele #Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niște cetățeni de la Partidul România Unită, care să le dea niște șuturi în fund și să îi trimită acasă. Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Că asta nu-i democrație”, a declarat fostul parlamentar PSD, luni seară, potrivit HotNews.ro.

„Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători. Asta curând se va termina. Dacă Poliția nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei (…) Ne asumăm. N-am știut și nu știm. Dar suntem atenți și cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, distrugând instituții și sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie. Să plece la ei acasă și să ne lase în pace”, a adăugat Ghiță la postul pe care îl patronează.

Doi dintre protestatarii #rezist, Cătălin Teniţă şi Marian Rădună, au făcut marți plângeri penale împotriva lui Sebastian Ghiţă, pentru ameninţare.

Eu și Răduna Marian am decis să facem o plângere penală. Pentru mine e pentru prima dată în viață când fac așa ceva (Marian mai are una pentru evenimentele din 10 august), însă cred că nu mai e suficient să ne văicărim pe Facebook. Este o plângere penală împotriva lui Sebastian Ghiță. Ieri acest infractor a amenințat cu bătaia protestatarii care au fost în fața Ministerului de Justiție și a altor instituții publice. A promis că aduce el oameni de la PRU care îi vor alunga de pe străzi, prin bătaie, pe cei care militează pentru justiție. Noi am protestat (pașnic) la Minsterul de Justiție. Așa cum au făcut-o mii de cetățeni la protestul de acum vreo 10 zile (cel cu marșul). Așadar, amenințarea ne vizează direct”, a scris Cătălin Teniță, pe Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...