Șefii curților de apel din țară acuză politicienii că încearcă să „timoreze” judecătorii și să „distrugă” încrederea în justiție

Data publicării:
justitie catuse ciocanel
Foto: Shutterstock

Președinții celor 16 curți de apel din România au acuzat, într-un comunicat transmis pe parcursul zilei de 5 august, că politicienii încearcă să limiteze accesul cetățenilor la justiție și că duc în această perioadă o campanie prin care „timorează” judecătorii și distrug încrederea românilor în actul de justiție. 

Președinții celor 16 curți de apel din România au transmis un comunicat prin care „condamnă atacurile repetate, nefondate, injurioase și distructive purtate la adresa judecătorilor”.

Acest comunicat a fost transmis în contextul dezbaterilor legate de modificarea condițiilor legate de pensionarea magistraților. 

„Dezbaterile recente au fost marcate de discursuri agresive, generalizări nedrepte și etichetări care urmăresc să alimenteze o atitudine ostilă față de sistemul judiciar”, se arată în comunicatul transmis de aceștia.

Judecătorii lansează acuzații la adresa clasei politice

Judecătorii susțin că în prezent este în derulare o campanie care în realitate nu ar avea ca scop reformarea pensiilor de serviciu, ci „timorarea judecătorilor și distrugerea încrederii cetățenilor în actul de justiție”.

„O justiție slabită, cu resurse umane insuficiente și descurajate, atacată sistematic, de multe ori prin termeni pur si simplu abjecți, folosiți inclusiv de către oameni politici, într-o campanie bazată pe manipulare, minciună și ostilizarea populație nu profită cetățeanului, ce devine la rândul lui slab în raporturile sale cu statul. Mai mult, statul însuși devine slab și vulnerabil atunci când puterea judecătorească este sistematic atacată”, potrivit sursei citate.

Judecătorii mai acuză clasa politică pentru „tendința de a limita, pe diverse căi, accesul cetățenilor la justiție”.

„În momente dificile, când drepturile cetățenilor pot fi afectate de măsurile statului,  revine puterii judecătorești sarcina de a restabili legalitatea. Acest lucru poate fi făcut de judecători ce nu sunt dependenți de Guvern și nu sunt țintele unei campanii de ură promovate împotriva acestora”, se mai arată în comunicatul transmis de aceștia.

Judecătorii acuză Guvernul că a susținut „un veritabil discurs public al urii”

În același timp, președinții curților de apel susțin că justificarea Guvernului, potrivit căruia fără reforma pensiilor speciale România riscă să piardă peste 200 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, este „falsă”.

„Subliniem faptul că reforma privind pensiile de servciu ale magistraților a fost deja finalizată, vârsta de pensionare urmând a crește etapizat până la 60 de ani, iar cuantumul pensiei a fost limitat la cel al indemnizației. Acestă lege a fost adoptată după consultări cu Comisia Europenă, a fost validată prin Decizia nr. 467/2023 a Curții Constituționale și corespunde standardelor europene obligatorii și pentru statul român”, au adăugat judecătorii.

CITEȘTE ȘI: Cum arată ultima reformă a pensiilor speciale ale magistraților, invocată de șefa CSM: „Noi ne liniștisem”

Aceștia au mai acuzat Guvernul de dublă măsură, pentru că, în opinia lor, instituția condusă de Ilie Bolojan „s-a bazat pe manipulare susținută de un veritabil discurs public al urii” în cazul judecătorilor.

„Dacă pentru magistrați aceasta s-a bazat pe manipulare susținută de un veritabil discurs public al urii, în cazul pensiilor de serviciu al militarilor – ce includ nu doar armata, ci și jandarmeria și serviciile de informații – ministrul de resort a subliniat că orice modificare trebuie făcută -cu foarte, foarte multă consultare și cu foarte multă transparență-”, se mai arată în comunicatul transmis de președinții curților de apel.

Citește aici comunicatul integral transmis de președinții curților de apel din România. 

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...