Sari la conținut

Șeful ANI, Horia Georgescu, a fost reținut într-un dosar cu prejudiciu de 75 de milioane de euro

Șeful ANI, Horia Georgescu FOTO: Mediafax Foto

ACUZAŢIILE PE CARE I LE ADUC PROCURORII DNA:

În cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate.

Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).

Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc. privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare.

În două cazuri evaluatorii desemnați au utilizat, în cadrul metodei comparației directe, „comparabile” constând în anunțuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondență cu deținătorii de informații privind tranzacțiile certe cu proprietăți imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina prețul real al pieței imobiliare.

Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Georgescu Horia i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la data de 17 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”. 

ACTUALIZARE 14.10. Cristian Ene, avocatul lui Horia Georgescu, a declarat că procurorii i-au adus la cunoştinţă clientului său punerea în mişcare a acţiunii penale pentru abuz în serviciu, fiind vorba despre „posibile fapte”.

S-a reţinut şi un prejudiciu, dar acesta fluctuează, nu este cel real, a adăugat Cristian Ene.

Avocatul a adăugat că şeful ANI este nevinovat şi că „va proba în instanţă că măsura reţinerii şi propunerea de arest preventiv pe care procurorii urmează să o facă este total disproporţionată cu neimplicarea sa în aceste acuzaţii”.

ACTUALIZARE 13.58. După şase ore de audieri, Horia Georgescu a fost scos încătuşat şi urcat într-o maşină a Poliţiei.

El a fost reţinut de procurori şi va fi dus la arest.


ACTUALIZARE 10:00 În urmă cu puţin timp a ajuns la DNA şi deputatul liberal Theodor Nicolescu, fost vicepreşedinte al ANRP.

Theodor Cătălin Nicolescu, declarație de avere.

ACTUALIZARE 9:15 Șeful ANI a solicitat un avocat. 

ACTUALIZARE 9:00 Șeful ANI dă explicații scrise cu privire la activitatea sa de membru al ANRP. Există suspiciuni privind un abuz în serviciu, spun surse judiciare. Este vorba de perioada 2009-2011.

În legătură cu ANRP se fac cercetări pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în raport cu cei care au fost membri ai comisiei centrale de despăgubiri.

În ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că prin Decizia din oct. 2013 a Curţii de Conturi a României s-a dispus reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009-2011.

Astfel, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, control ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 NU au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

Curtea de Conturi a României a obligat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să verifice toate rapoartele de evaluare care au stat la baza al căror cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 lei.

În baza deciziei Curţii de Conturi a României şi în urma reevaluării a 452 de dosare s-a constatat că într-un număr de 94 de dosare, valoarea stabilită iniţial a fost cu peste 20% mai mare.

În aceste condiţii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea declanşării cercetărilor pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat prin supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri, datele existente conducând la concluzia unor supraevaluări în detrimentul statului român.


ACTUALIZARE 8:54 Din primele informaţii rezultă că Horia Georgescu ar urma să fie audiat într-un dosar disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru restituirea ilegală de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a unui teren supraevaluat, transmite Mediafax.

Horia Georgescu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 8:15, fiind însoţit de anchetatorii care au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele şefului ANI.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, în ce dosar va da declaraţii, Horia Geogescu a spus că nu ştie despre ce cauză este vorba.

Citiți și: 

Retrocedări acordate pe motive medicale
Repere în cariera lui Horia Georgescu

Horia Georgescu, în vârstă de 38 de ani, este președinte al Agenției Naționale de Integritate din aprilie 2012.

În perioada 15 august 1993 - 1 mai 2004, Georgescu a fost consilier la SC Imperial SRL Braşov. Din mai 2004 până în martie 2007, Geogescu a lucrat ca specialist în investigaţii financiare în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Ulterior, Horia Georgescu a fost consilier asistent personal Cabinet secretar de stat - preşedinte la Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

În perioada mai-iulie 2007, Georgescu a fost consilier personal al ministrului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, apoi a devenit consilierul ministrului Justiţiei (iulie 2007 - noiembrie 2008). Totodată, din aprilie până în noiembrie 2008 a fost consilier al ministrului - detaşat cu atribuţii de secretar general la Agenţia Naţională de Integritate.

Începând din noiembrie 2008 şi până în aprilie 2012, Horia Georgescu a fost secretar general al ANI. 

Citiți și: 

Averea lui Horia Georgescu

ACTUALIZARE 8:33 Audierea lui Horia Georgescu are legătură cu activitate desfășurată de acesta în urmă cu mai mulți ani la Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, au declarat surse judiciare. Încă nu se știe în ce calitate este audiat Horia Georgescu.

El nu a venit însoțit de avocat, fiind adus de polițiști la sediul DNA, ceea ce nu se întâmplă de obicei în cazul persoanelor audiate ca martori.


Deocamdată nu se știe în ce calitate, de martor sau suspect, a fost adus cu escortă la DNA șeful ANI. El a făcut parte la un moment dat din comisia care s-a ocupat de retrocedări, iar fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, este inculpată într-un dosar privitor la retrocedări ilegale.

Etichete: retrocedari , horia georgescu , DNA , seful ani , seful ani DNA , horia georgescu retinut

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale