Senator condamnat cu suspendare pentru că a condus băut și a provocat un accident

Data publicării:
marius nicoara

Senatorul Marius Nicoară, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident soldat cu un rănit. Decizia nu este definitivă

Senatorul PNL Marius Nicoară a fost condamnat, marţi, la un an de închisoare cu suspendare de către magistraţii curţii supreme, pentru că, în noiembrie 2014, s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în care o persoană a fost rănită. Decizia magistraţilor nu este definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat, marţi, sentinţa în cazul senatorului PNL Marius Nicoară, judecată pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Liberalul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, iar instanţa a stabilit şi condiţiile pe care trebuie să le respecte pe durata supravegherii.

În plus, potrivit sentinţei, pe parcursul termenului de supraveghere, senatorul va presta „muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei Filantropică Medical-Creştină Cluj-Napoca sau Primăriei Municipiului Cluj - Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”.

De asemenea, Marius Nicoară trebuie să plătească 4.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 10 zile.

Marius Nicoară a fost trimis în judecată în 8 noiembrie 2016. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 28 noiembrie 2014, în jurul orei 23.45, Marius Nicoară a condus un autoturism pe strada Eugen Ionescu, pe sensul de mers către Calea Turzii, din municipiul Cluj-Napoca, iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 13, a produs un accident de circulaţie, intrând într-un autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga.

În urma impactului, şoferul maşinii lovite de Nicoară a fost rănit. Bărbatul a refuzat să depună plângere penală şi are calitatea de martor în dosar.

În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că Marius Nicoară „avea la ora indicată o alcoolemie de circa 1,65 gr. %”. 

Marius Nicoară declara atunci că a provocat un accident din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, în condiţiile în care pe şosea era polei, precizând că înainte de a se urca la volan a consumat un cocktail.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri