Senatorul Andrei Volosevici, audiat la DNA

Data publicării:
andrei volosevici fb2

ACTUALIZARE 14.50. Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: 

VOLOSEVICI ANDREI LIVIU, la data faptelor primar al municipiului Ploiești, în prezent senator, pentru săvârșirea infracțiunilor de 
- abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul și 
- luare de mită 

MAZÂLU MARIA MAGDALENA, secretarul municipiului Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul

ALBU SIMONA, șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul

Potrivit ordonanței de efectuare a urmăririi penale, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 

În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și încălcarea dispozițiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local - având ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul. În același scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și S.C. FC PETROLUL SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale - în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat.

În acest fel, a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei și concomitent, obținerea de către S.C. FC PETROLUL SA Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare, reprezentând:
- 17.842.137,70 lei - plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea dispozițiilor legale privind finanțele publice, 
- 12.955.859,28 lei - chirie datorată de S.C. PETROLUL S.A. pentru Stadionul Ilie Oană pus la dispoziție în baza contractului - cu încălcarea prevederilor legale privind administrația publică locală,
- 121.234,19 lei - contravaloare utilități datorate de societate și achitate din bugetul local, 
- 1.658.205,90 lei - debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care, în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate.

Contractul de asociere anterior menționat a fost vizat pentru legalitate de suspecții Mazâlu Maria Magdalena și Albu Simona. 

În calitate de primar al municipiului Ploiești, în anul 2012, suspectul Volosevici Andrei Liviu a pretins unui om de afaceri (denunțător) suma de 80.000 lei pe care a primit-o în trei tranșe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obținerea unui nou mandat), pentru ca, în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câștige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploiești, finanțat de primărie. Ulterior, denunțătorul urma să obțină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


El a spus că a fost chemat să de lămuriri în legătură cu un dosar.

Andrei Volosevici are calitatea de suspect de abuz în serviciu în dosarul legat de finanțarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești. Este vorba despre un proiect de finanțare din bugetul local, care ar fi început în mandatul de primar al lui Andrei Volosevici, între 2008 și 2012 și continuat și în mandatul succesorului său, Iulian Bădescu, cercetat și el în acest dosar.

Petrolul Ploiești a primit o finanțare de opt milioane de lei, bani plătiți în trei tranșe din bugetul local al municipiului Ploiești către o asociație care gestiona echipa de fotbal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică