Sentința în dosarul lui Dan Șova, în 20 iunie. DNA cere 9 ani de închisoare

Data publicării:
sova

Nouă ani şi patru luni de închisoare au cerut procurorii DNA pentru Dan Şova, la ultimul termen al procesului CET Govora. În primă instanţă, fostul senator a fost condamnat la trei ani de detenţie, pentru trafic de influenţă. Sentința este așteptată în 20 iunie.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a avut loc astăzi ultimul termen în procesul CET Govora. Procurorul DNA a cerut pedeapsa orientată spre maximum, adică nouă ani şi patru luni de închisoare, pentru fostul senator, acuzat de trafic de influenţă, DNA considerând că sentinţa din primă instanţă este "nejustificat de blândă”. Procurorii au cerut închisoare cu executare şi pentru fostul director al CET Govora Mihai Bălan.

Magistraţii ICCJ ar urma să pronunţe decizia în acest dosar în 20 iunie.

Dan Şova a fost trimis în judecată în ianuarie 2017 în dosarul CET Govora, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

În primă instanţă, Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, aplicându-i-se pedeapsa complementară de interzicere a exercitării unor drepturi timp de 2 ani de la eliberare. Şova a fost obligat şi la plata către stat a sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de confiscare specială.

Alături de Şova a fost judecat şi fostul director general al CET Govora, Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Acesta a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Procurorii notează în rechizitoriu că, în urma demersurilor lui Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011 şi mai 2013, Bălan a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie-octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013-august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective.

DNA mai arată că aceste contracte nu erau justificate pentru că atunci CET Govora avea un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...