Video Stenograme din dosarul primarului Vlad Oprea și imagini cu edilul din Sinaia când se întâlnește cu viceprimarul

Data publicării:
primar sinaia
Vlad Oprea filmat când se întâlnește cu viceprimarul pentru a-i da indicații. Foto: Captură Digi24

Primarul din Sinaia ar fi continuat să-și exercite atribuțiile privind primăria, deși se află sub control judiciar și nu are voie să facă asta. Sunt acuzațiile procurorilor DNA care au cerut înlocuirea măsurii cu una mai dură - arestul preventiv. Mai multe imagini și stenograme arată că Vlad Oprea ar fi discutat în repetate rânduri cu viceprimarul orașului cu privire la angajații din primărie, dar și despre contractele derulate la Sinaia. Prezent la Tribunalul București, Oprea a negat că ar fi încălcat controlul judiciar. Magistrații vor lua joi o decizie.

Acestea sunt imaginile de la întâlnirea lui Vlad Oprea cu viceprimarul din Sinaia, spun surse judiciare. Edilul s-ar fi întâlnit cu viceprimarul într-un hotel din oraș. Din interceptările făcute de procurorii DNA reiese că acesta i-ar fi dat indicații cu privire la prelungirea contractului de muncă al unei persoane în care Oprea susține că are încredere, dar și indicații despre mai multe contracte pe care le are primăria.

Viceprimar: Vine și astalaltă, aia care mi-ai cerut-o tu cu parcul și cu piețele (...)
Oprea Vlad: Da, trebuie votat împotrivă. Ăla este un… o măgărie de nedescris…(...)
Viceprimar: Ăștia, după treaba asta, o să zică, că…
Oprea Vlad: Că ce?
Viceprimar: Că… eu lucrez că mă dirijezi tu.
Oprea Vlad: Doamne ferește!
Viceprimar: Asta o să se scoată pe Facebook, asta o să mă atace.
Oprea Vlad: Și ce dacă? Și o să zică oricum treaba asta.

În baza acestor interceptări și imagini, DNA a cerut arestarea primarului Vlad Oprea, pe care l-a acuzat că a încălcat interdicțiile controlului judiciar pe cauțiune. Miercuri, el a ajuns la Tribunalul București. După mai bine de o oră de explicații date în fața magistraților, Vlad Oprea a negat totul.

Vlad Oprea, jurnaliștilor: Nu am încălcat controlul judiciar.
Jurnalistă: Ce spuneți despre dovezile care arată că ați încălcat?
Vlad Oprea: Nu există nicio dovadă. Nu am avut interdicție să mă văd cu viceprimarul.

Vlad Oprea este sub control judiciar din ianuarie, anul acesta. Printre obligațiile impuse de această măsură se numără interdicția de a contacta martorii din dosar, de a părăsi teritoriul României, precum și interdicția de a intra în sediul primăriei sau de a-și exercita, sub orice formă, atribuțiile de primar.

Edilul este acuzat de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere. De asemenea, Vlad Oprea e urmărit penal pentru abuz în serviciu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro