Studenţi ameninţaţi cu arma | Agresorul, reținut, apoi pus sub control judiciar

Data actualizării: Data publicării:

Bărbatul care ar fi ameninţat cu un pistol mai mulți studenți de la căminul UNATC din București a fost identificat și reținut de poliție, sâmbătă, dar instanța a decis ulterior plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.

ACTUALIZARE.  Bărbatul care a ameninţat cu un pistol mai mulţi studenţi în faţa căminului UNATC din cartierul Vitan din Capitală a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, măsura fiind luată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 3.

ACTUALIZARE 18.08: Polițiștii au emis un mandat de reținere pentru bărbatul care a ameninţat, vineri seară, cu arma mai mulţi studenţi în faţa unui cămin din Capitală. Sâmbătă dimineaţă suspectul s-a predat la poliţie si a fost audiat vreme de opt ore. Are 32 de ani şi locuieşte peste drum de căminul studenţesc. Arma pe care a folosit-o nu este letală şi pentru deţinerea ei nu este nevoie de autorizaţie. 

Bărbatul susține că pe fondul unei situații de agitație creată de tinerii din fața căminului, a coborât la ei pentru a le spune să se liniștească, moment în care situația a degenerat, s-au lovit între ei, iar el a scos un pistol care s-a dovedit a fi de tip Airsoft. El susține ca a venit cu el descarcăt. Studenții au depus plângere pentru infracțiunile de loviri și alte violențe și de asemenea se mai fac și verificări pentru nerespectarea regimului armelor și muniției și pentru tulburarea ordinii și linistii publice”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Bogdan Ghebaur. 


 

Suspectul este audiat la Secţia 10 de poliţie.

Poliţiştii au aflat că bărbatul are 32 de ani şi locuieşte într-un imobil aflat în faţa căminului studenţesc.

Arma pe care a folosit-o nu este însă una letală, ci de tip Airsoft, pentru deținerea căreia nu este nevoie de autorizaţie.

Mai mulţi studenți au depus o plângere la poliţie după ce un individ i-a ameninţat cu un pistol chiar în faţa căminului UNATC din cartierul Vitan din Bucureşti.

Incidentul avut loc puţin după miezul nopţii de joi spre vineri, în faţa căminului Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde mai mulţi studenţi stăteau de vorbă. Un bărbat aflat în zonă s-a arătat deranjat de volumul discuţiei dintre tineri şi a decis să-i pună la punct. Cu un pistol.

Un individ a venit şi le-a atras atenţia - nu frumos, ci folosind cuvinte triviale şi înjurături - să plece de pe bănci şi să între în cămin. Ei au spus că pleacă, dar el a scos pistolul când s-a adresat lor”, a declarat pentru Digi24 Tatiana Gheorghe, administratorul căminului UNATC.

După ce i-a ameninţat pe studenţi, bărbatul a plecat, însă la scurt timp s-a întors în faţa căminului. A fost momentul când lucrurile au degenerat. Bărbatul l-ar fi lovit pe unul dintre studenţi, iar unul dintre colegii tânărului a ripostat. Panicaţi, tinerii intră în cămin, iar bărbatul mai rămâne puţin, după care se îndepărtează şi el.

 
Acum poliţiştii încearcă să afle ce l-a determinat pe bărbat să folosească arma. Ei au declanşat cercetările pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, lovire şi alte violenţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri