Suspectul de pedofilie a fost reținut pentru 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:
2018-01-08 suspect pedofilie-1641
FOTO: Inquam Photos / George Calin

Bărbatul care ar fi agresat, vineri dimineaţă, doi copii în liftul unui bloc din Bucureşti a fost reţinut luni pentru 24 de ore, după mai multe ore de audieri, relatează News.ro.

El a fost prins de poliţişti luni dimineaţă. Agresorul este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, iar la audieri a recunoscut faptele. Bărbatul ar fi fost recunoscut de către colegii săi, care l-au denunţat duminică după-amiază.

Poliţistul se numeşte Eugen Stan şi lucrează de 10 ani în Brigada Rutieră, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de şofer al unui şef din Poliţie, este căsătorit şi are doi copii.

Anul trecut ar fi încercat să violeze o femeie, iar în 2012 ar fi abuzat sexual o fetiţă, tot în Sectorul 6 al Capitalei.

Aproape trei sute de poliţişti au fost mobilizaţi, în ultimele trei zile, pentru căutarea bărbatului care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din cartierul Ghencea şi au fost date publicităţii imagini cu acesta, suprinse de camarele video din bloc. De asemenea, poliţiştii au găsit şi alte camere de supraveghere care l-au surprins pe bărbat.

Agresiunea a avut loc vineri, când doi copii în vârstă de cinci şi nouă ani au fost agresaţi sexual în liftul unui bloc din Ghencea. Când au scăpat, copiii au povestit părinţilor ce au păţit, iar aceştia au depus o plângere la Secţia 22 din Capitală.

Mai multe știri despre suspectul pedofil găsiți aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri