Sari la conținut
News Alert

T. Toader: Proiect privind legislaţia penală, în cel mult o lună prezentat în Guvern

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că în cel mult o lună şi jumătate va prezenta Guvernului un proiect de lege care apoi va fi trimis spre dezbatere în Parlament, pentru punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile Curţii Constituţionale.

tudorel toader govro

”Ca orizont de timp, chiar ieri vorbeam cu colegii mei de la Ministerul Justiţiei, intenţionăm ca în maxim o lună, o lună şi jumătate, să prezentăm Guvernului un draft, un proiect de lege care să fie însuşit de către Guvern şi să fie trimis Parlamentului spre dezbatere. Cu alte cuvinte, există obligaţie pe de o parte şi dezbatere parlamentară, pe de altă parte, excluzând ideea Ordonanţei de Urgenţă”, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei, într-un interviu pentru Radio Iaşi.

El a spus că modificarea legislaţiei penale este ”opera legiuitorului” şi că punerea de acord a legislaţiei ”apare ca o necesitate obiectivă, adică nu mai este o problemă de apreciere”.

Întrebat dacă va mai exista un prag în privinţa abuzului în serviciu, precum cel de 200.000 de lei existent în OUG13, ministrul Tudorel Toader a răspuns: ”Decizia Curţii Constituţionale are un dispozitiv şi multe considerente. Ce spune dispozitivul deciziei? Că un funcţionar public va răspunde pentru neglijenţă în serviciu atunci când i se va reproşa neîndeplinirea unei obligaţii de serviciu, dar obligaţie de rang legal, adică prevăzută într-o lege organică ordinară, Ordonanţă de Urgenţă sau Ordonaţă simplă sau când i se va imputa neîndeplinirea respectivei obligaţii. (…) Legiuitorul trebuie să stabilească un prag minim, sub care răspunderea e disciplinară, peste care răspunderea poate fi de natură penală”.

Cât priveşte necesitatea modificării codurilor pe argumentul aglomeraţiei din penitenciare, ministrul Justiţiei a spus că „politica penală are un caracter preventiv” şi că ”dacă ne uităm în istoria dreptului penal românesc au fost relativ multe acte de clemenţă”.

”Dacă ne uităm în legislaţiile altor state moderne există momente în care legiuitorul penal naţional vine cu o lege de graţiere sau de amnistie. Am văzut cu toţii inclusiv faptul că instanţa europeană, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spune statului român că poate apela la actul de clemenţă – graţierea/amnistie – dând ca exemple alte state, în speţă Italia, care au apelat la iertarea de pedeapsă respectiv iertarea de tragere la răspundere penală, repet, graţiere sau amnistie. Aşadar, din moment ce în Codul Penal avem aceste instituţii juridice penale, evident graţierea şi amnistia, ele nu sunt acolo doar de dragul de a fi descrise şi sunt acolo ca instituţii, repet, pentru ca legiuitorul în politica lui penală să le poată folosi la un moment dat”, a mai spus ministrul Justiţiei.

El a adăugat că „dacă legiuitorul apreciază că este oportună pentru politica penală, pentru societate, pentru evoluţia relaţiilor sociale, că este oportun un act de clemenţă, în mod evident îl poate folosi cu o singură condiţie: să respecte exigenţele constituţionale”.

Întrebat dacă se impune adoptarea unei legi privind răspunderea magistraţilor, Tudorel Toader a spus că „în chip inevitabil sunt necesare ajustări, modificări, îmbunătăţiri, ridicarea standardului de răspundere, de resposabilitate”.

”Cred că în această dinamică sunt necesare şi modificări referitoare la responsabilitatea magistraţilor”, a mai afirmat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a mai declarat că CCR a arătat că ”există un conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Guvernul României, conflict ce a fost generat de ancheta procurorilor privind oportunitatea, legalitatea, circumstanţele împrejurările adoptării Ordonaţei de Urgenţă nr. 13”.

”Decizia (cea a CCR – n.r.) este una frumoasă, una de principiu care trage o linie privind competenţele autorităţilor statului, care delimitează ceva privind puterile statului, competenţele puterilor statului – procurorul să rămână în anchetă penală cu fapte – infracţiuni, iar Guvernul are libertatea să legifereze în acord cu 115 alineatul 2 din Constituţie”, a afirmat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale