Sari la conținut
News Alert

Tatăl unei victime din Colectiv a răbufnit după o nouă amânare: „Am ajuns la capătul răbdării”

Tribunalul București a amânat, din nou, luni, judecarea dosarului Colectiv, în care sunt inculpați fostul primar Cristian Popescu-Piedone, patronii clubului şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. Cauza amânării de astăzi este neîndeplinirea procedurii de citare a două parţi civile, care sunt în Spania. Noul termen e 26 martie.

Jean Chelba, tatăl uneia dintre victimele din Colectiv, a povestit la Digi24 ce a simțit în momentul în care a aflat de vestea amânării.

Am plecat de dimineață cu o speranță că azi vom intra în linie dreaptă, că se va citi rechizitoriul și vom intra în linia dreaptă a unui proces. După citirea tuturor ne-am dat seama că ceva nu e în regulă, am ajuns la capătul răbdării cu aceste amânări”, a spus Jean Chelba.

E adevărat că și noi am dorit conexarea tuturor factorilor care au participat și sunt inculpați în dosar, dar nu asta e problema. Pentru o chițibușărie avocățească cărora nici... procurorii i-au explicat președintelui de complet de judecată că toate lucrurile sunt legale, nu există viciu de procedura. Nu știu de ce, poate dintr-o ambiție, judecătorul a amânat pentru această citare 6 săptămâni. Deja am ajuns la capătul răbdării”, a mai spus el.

Am tăcut până acum, am fost liniștiți, n-am făcut nicio contestare dar de azi ne-a ajuns cuțitul la os și suntem la capătul răbdării. Nu se poate ca să prelungești pentru un lucru aproape inexistent, dintr-o ambiție. Recunosc că la sfârșitul ședinței am răbufnit”, a adăugat Jean Chelba.

„Se așteaptă cumva ca să intre în vigoare legile justiției? Nu știu ce se întâmplă. Sper să nu fie asta. N-am pomenit niciodată, trebuie să respectăm legea, pe cei din jur, dar în acest moment deja există două căi de a face dreptate, legală și ilegală”, a adăugat el.

Jean Chelba și-a pierdut fiul în urma incendiului din Colectiv, din 30 octombrie 2015. Alex Chelba avea 33 de ani și a fost unul dintre cei care au ieșit pe propriile picioare din club, cu arsuri de gradul 2 și 3, însă a murit după șapte zile în spital.