Teodor Meleșcanu: „Cazul Microsoft nu se va stinge ușor. Afacerea n-a pornit de la noi, ci de la FBI”

Data publicării:
melescanu impartial 1

Întrebat ce părere are despre numărul mare de foști miniștri care sunt implicați în dosar, Teodor Meleșcanu a invocat exemplul unui ministru, dintr-un guvern pe care a refuzat să-l precizeze, dar în orice caz se întâmpla pe la sfârșitul anilor 90 – începutul anilor 2000. Consilierul juridic al respectivului ministru i-a arătat un material și l-a avertizat: „Dle ministru, dacă faceți așa, intrați în pușcărie!”. Și ministrul respectiv i-a răspuns râzând: „Mă, tu ai văzut vreodată un ministru din România în pușcărie?”

„De data aceasta, am văzut miniștri și prim-ministru intrând la închisoare. De data aceasta, mesajul este foarte clar”, a completat Teodor Meleșcanu.

Cereri DNA pentru cercetarea cazului Microsoft. Soarta a cinci foști miniștri, la mâna lui Traian Băsescu

El a spus că nu cunoaște conținutul dosarului Microsoft, dar nu crede că cineva și-ar permite să ceară ridicarea imunității a nouă miniștri fără să aibă niște dovezi solide din acest punct de vedere.

Dosarul licențelor Microsoft. DNA: mită de 60 de milioane de euro pentru contracte păguboase

„Nu se va stinge ușor. Afacerea n-a pornit la noi. Ancheta a venit din Statele Unite, așa că nu e o treabă gestionată doar la noi, pe care să poți să bănuiești că e făcută pe criterii politice, cum s-a mai întâmplat de multe ori”, a spus Teodor Meleșcanu.

Întrebat dacă serviciul pe care l-a condus a contribuit cu ceva la această anchetă, fostul șef al SIE a spus că nu și a arătat că această anchetă a fost una a FBI-ului, Microsoftul fiind o societate americană. „Iar în materie de corupție, americanii nu glumesc deloc cu societățile lor”, a adăugat Meleșcanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri