Timmermans, întâlniri cu Dragnea și aleșii din comisia specială pentru legile justiției

Data actualizării: Data publicării:
200 Years Of The Kingdom Of The Netherlands In Maastricht
Foto: Gulliver/GettyImages

După ce s-a pronunţat în mai multe rânduri pe subiectul fierbinte al modificărilor la legile justiţiei, oficialul european vine la Bucureşti, unde va avea câteva întâlniri sensibile.

200 Years Of The Kingdom Of The Netherlands In Maastricht
Foto: Gulliver/GettyImages

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, se va întâlni pe 1 martie cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu membrii Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, transmite Agerpres.

"Pe 1 martie, domnul Timmermans (prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans - n.r.) va veni la Parlament. Se va întâlni cu preşedintele Camerei, cu domnul Dragnea, iar după aceea cu membrii Comisiei speciale (Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei - n.r.)", a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, la finalul şedinţei Biroului permanent.

Acesta a adăugat, potrivit Agerpres, că programul vizitei lui Timmermans va fi anunţat ulterior. 

La sfârşitul lunii ianuarie, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și prim-vicepreședintele instituției, Frans Timmermans, au emis o declarație comună în care își exprimau „îngrijorarea” față de „evoluțiile recente din România”. Ei se refeau la modificarea legilor justiției și la amendamentele aduse Codurilor penale, dezbătute în Palament. 

Vizita lui Timmermans are loc pe fondul mai multor declaraţii din partea liderilor coaliţiei de la Bucureşti, potrivit cărora oficialii de la Bruxelles se lasă dezinformaţi de diverse surse rău-voitoare. Detalii AICI şi AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri