Toader, întrebat dacă va ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția: „Ce m-ați întrebat?”

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader

Tudorel Toader a evitat să dea un răspuns clar, luni dimineață, întrebat dacă va ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția, înainte de întâlnirea cu delegația organismului Consiliului European.

Tudorel Toader a declarat referitor la motivarea CCR privind revocarea șefei DNA că președintele Klaus Iohannis „va citi, va citi până va înțelege” și și-a exprimat „convingerea” că șeful statului „își va îndeplini obligația”.

Întrebat dacă a fost o ironie la adresa președintelui, ministrul Justiției a negat: „Doar am reptat ceea ce domnia sa a afirmat”.

În continuare, ministrul a exemplificat care vor fi subiectele de discuție cu membrii delegației Comisiei de la Veneția: „Evident se va discuta pe legile justiției, evident se va discuta probabil pe modificările la Codurile penale, procedura penală, probabil transpunerea directivelor, probabil modificarea în acord cu deciziile CCR”.

Întrebat dacă va ține cont de recomandărilor experților independenți, Tudorel Toader a răspuns: „Ce m-ați întrebat? Bine, mulțumesc. La revedere!” și nu a mai vorbit cu jurnaliștii.

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia vine luni la Bucureşti într-o vizită de două zile având ca temă modificările la legile Justiţiei. Programul delegaţiei include întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul Justiţiei, cu reprezentanţi ai DNA, Parchetului General, CSM, ICCJ, dar şi cu parlamentari din Comisia Iordache şi cu organizaţiile magistraţilor. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri