Traian Băsescu a câştigat definitiv un proces împotriva lui Dan Voiculescu

Data publicării:
Dan Voiculescu crop - mfax 1

 

"Am văzut şi afirmaţiile făcute de unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu, că trebuie să controlăm Justiţia. Dragii mei concetăţeni, această vreme a trecut!", a spus Traian Băsescu, în 5 iulie 2012, în plenul Parlamentului.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a anunţat în aceeaşi zi că îl dă în judecată pe Băsescu pentru afirmaţii defăimătoare, precizând că nu îi va solicita acestuia daune materiale, ci doar să admită faptul că a minţit.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au dat câştig de cauză fostului preşedinte. Ei au menţinut, astfel, decizia din 2 mai 2014 a Tribunalului Bucureşti, instanţă care a admis apelul formulat de Traian Băsescu împotriva unei decizii din 27 martie 2013. Atunci, Judecătoria Sectorului 5 a constatat că afirmaţia şefului statului privind controlarea Justiţiei nu poate fi catalogată ca fiind "de interes general, public, politic", însă a stabilit fapta acestuia ca având caracter ilicit.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri