Traian Băsescu este de acord cu urmărirea penală a lui Cristian David

Data publicării:
cristian david - captura

Cristian David, care a demisionat ieri din funcția deținută în Guvern, dar și din PNL, este suspectat de DNA de abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. DNA a transmis, miercuri, către președinte, un aviz de urmărire penală. Întrucât David a deținut funcția de ministru, acest demers către Președinție este obligatoriu, conform legii.

Cristian David a intrat în vizorul DNA din cauza unei discrepanţe de 60.000 de euro din declaraţia sa de avere. 

Acesta nu putea justifica suma de 60.000 de euro, astfel că a invocat un împrumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale pentru construirea unei case.

Procurorii au indicii că pentru a justifica în declaraţia de avere depusă la data de 14 iunie 2013 o sumă de bani, Cristian David ar fi consemnat în fals, la rubrica „venituri din alte surse”, primirea a 60.000 euro, cu titlu de „restituire împrumut”, de la mama sa.

La rândul său, pentru a justifica suma, mama acestuia ar fi făcut demersuri pentru încheierea formală a unui antecontract de vânzare – cumpărare a unui apartament în judeţul Prahova pentru suma de 60.000 euro.

Mama lui Cristian David este şi ea anchetată pentru uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale. Ea a fost ieri la DNA şi a dat declaraţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri