Sari la conținut

Trei medici acuzaţi de luare de mită, trimişi în judecată de DNA

 

FOTO Agerpres

Ana Boală, Rodica Ţone şi Cristinel Andreicuţ, medici la data faptelor, au fost trimişi în judecată sub control judiciar.

Acuzaţiile DNA:

„În perioada aprilie - iunie 2015, șefa Serviciului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Brăila, inculpata Boală Ana, medic specialist de medicina muncii, având ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar și al altor persoane, a acordat grade de handicap, în schimbul unor sume de bani, persoanelor care nu se încadrau în diagnosticele necesare, astfel încât acestea să poată să obțină pensii de handicap.

Concret, în perioada 27 aprilie – 16 iunie 2015, inculpata Boală Ana a primit de la un număr de 69 de pacienți pe care i-a consultat în vederea evaluării capacității de muncă, diferite sume de bani cuprinse între 50 şi 500 lei totalizând 3.885 lei, produse alimentare și nealimentare. Banii și produsele au fost primite în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică și pentru analizarea documentelor medicale ale pacienților, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, astfel încât aceștia să beneficieze de pensie de invaliditate ori pentru revizuire medicală sau pentru prelungirea concediului medical peste 180 de zile.

În aceeași perioadă și în același scop, inculpata Țone Rodica a primit de la un număr de 68 de pacienți pe care i-a consultat în vederea evaluării capacității de muncă, diferite sume de bani cuprinse între 10 lei şi 100 euro totalizând 4.810 lei și 100 euro, produse alimentare și nealimentare.

La data de 16 iunie 2015, inculpata Andreicuț Cristinel a primit suma totală de 1.250 lei de la 8 pacienți examinați în ziua menționată (între 50 și 200 de lei de pacient), în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică și pentru analizarea documentelor medicale, în vederea obținerii pensiei de invaliditate ori în scopul revizuirii medicale.

La data de 16 iunie 2015, inculpata Boală Ana a primit suma de 500 lei de la un pacient, iar inculpata Andreicuț Cristinel a primit suma totală de 1.250 lei de la cei opt pacienți consultați, în scopul anterior menționat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

De menționat este faptul că sumele de bani respective au fost remise celor trei inculpate fie direct fie introduse printre înscrisurile aflate în dosarele medicale.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor sume de bani în valută și monedă națională identificate cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, dar și cu ocazia perchezițiilor domiciliare, după cum urmează:

-sumele de 215.700 lei și 400 euro, ridicate de la Boală Ana,

-sumele de 33.172 lei, 880 USD, 350 lire sterline și 9.400 euro ridicate de la Țone Rodica,

-sumele de 57.850 lei, 300 euro și 200 dolari USD ridicate de la Andreicuț Cristinel.

De asemenea, a mai fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui număr de 228 piese din aur, cu greutatea totală de 1,125 kg, ce aparțin inculpatei Țone Rodica”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila.

Etichete: medici , DNA , pensionare , trafic influenta , luare mita , dare mita

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale