T. Toader explică absenţa de la şedinţa CSM: Ştiam dinainte configuraţia votului şi avizul care va fi primit

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader_govro

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a explicat absenţa de la plenul CSM - care a dat aviz negativ propunerilor de modificare a legilor Justiţiei- prin faptul că votul CSM era unul previzibil, iar prezenţa sa nu ar fi putut să îl influenţeze, ci doar să determine dezbateri şi mai aprinse. El a atras atenţia că procurorii au votat "în bloc" împotrivă.

"Este un vot, în primul rând, previzibil pentru faptul că în nenumărate rânduri bună parte a membrilor CSM s-au exprimat împotriva proiectului privind modificarea legilor Justiţiei. (...) Observaţi faptul că în bloc procurorii au fost împotrivă. De ce oare? De ce oare parte din judecători au fost pentru, dar în bloc toţi procurorii împotrivă? Dincolo de argumentele dânşilor, pe care nu le contest, cred că sunt şi alte argumente", a declarat ministrul Justiţiei la un post de televiziune, citat de News.ro.

El a spus că unul dintre argumente ar fi faptul că a adus în spaţiul public dezbaterea privind "separaţia carierelor".

Ministrul a afirmat că, potrivit legislaţiei actuale, un procuror poate deveni judecător şi un judecător poate deveni procuror şi s-a întrebat de ce mai mulţi procurori vor să devină judecători şi doar prin excepţie un judecător doreşte să devină procuror.

"Statutul procurorilor diferă prin prevederile constituţionale de statutul judecătorilor, ceea ce înseamnă că printr-o normă de rang constituţional procurorii sunt apropiaţi de latura executivă a puterii (...), iar judecătorii nu au o astfel de subordonare faţă de preşedintele instanţei. Procurorii au stabilitate, judecătorii au inamovibilitate. De aici, cred eu că procurorii au fost în bloc împotriva acestui proiect, au dat un aviz consultativ negativ, pentru faptul că dânşii doresc o contopire a celor două statute, a celor două demnităţi, în timp ce Constituţia delimitează competenţele (...) Prevederile dau posibilitatea ca un procuror să treacă judecător şi un judecător să treacă procuror. Întrebarea aparent retorică este de ce oare numărul celor care vor să treacă de la o demnitate la alta este în favoarea procurorilor, adică mai mulţi procurori vor să treacă judecărori şi doar prin exvcepţie cţte un judecător vrea să treacă procuror, iar eu cred că de aici atitudinea procurorilor", a declarat ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a mai spus că are convingerea că "votul negativ exprimă şi dorinţa de conservare a actualelor privilegii pe care magistraţii le au".

El şi-a explicat şi absenţa de la şedinţa CSM, spunând că ştia dinainte rezultatul votului.

”Ştiam dinainte configuraţia votului şi avizul care va fi primit (...) Prezenţa mea ar fi fost poate de natură să determine dezbateri şi mai aprinse, dar fără să influenţeze în vreun fel votul”, a susţinut ministrul Justiţiei.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei. Avizul CSM este consultativ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri