Sari la conținut

PRECIZĂRI. Tudorel Toader a anunțat că va demisiona

Tudorel Toader a anunțat joi dimineață că va demisiona de la șefia ministerului Justiției. El a precizat că va recurge la acest gest după ce cu o oră înainte declara că Guvernul încă nu a pierdut sprijinul juridic al Parlamentului

Actualizare 11:45. Tudorel Toader a făcut precizări cu privire la demisia sa. 

Dacă analizați corect declarația de dimineață, veți vedea că nu e vorba de a mă fi răzgândit. Dimineață am spus așa: sunt încă ministru, îmi îndeplinesc atribuțiunile de ministru al Justiției. Asta nu schimbă cu nimic, pentru că mandatul de ministru încetează la momentul în care se publică decretul în Monitorul Oficial, la momentul în care se numește un alt ministru al Justiției, fie și interimar”, a precizat Tudorel Toader.

Într-un stat de drept e de neconceput să exite o lipsă de autoritate, e de neconceput ca prerogativele să nu le exercite cineva. Îmi exercit atribuțiunile până în momentul în care se publică decretul în Monitorul Oficial”, a subliniat el.


„Exprimând deplina solidaritate cu membrii Guvernului, am depus demisia mea din demnitatea de Ministru al Justiției!”, a anunțat Tudorel Toader pe Facebook.

Ciudat este că, înainte de acest anunț, ministrul demisionar a postat ce a spus și în declarația dată jurnaliștilor: „Orice Guvern se sprijină pe doi piloni - unul politic, conferit de către alianța de guvernare, și altul juridic, conferit de către Parlament! Prin retragerea sprijinului politic, față de Guvern, se retrage sprijinul politic și față de fiecare membru al Guvernului!”

În acest moment nu există o reacție oficială a lui Tudorel Toader.

Ce declara Toader dimineață

Un guvern, indiferent de ce etapă funcționează, are două componente, se sprijină pe doi piloni. Un pilon politic, sprijinul alianței majoritare, și un pilon juridic, pe care îl conferă Parlamentul. Eu încă fac parte dintr-un guvern. Un guvern care am văzut că ieri a pierdut suportul politic, dar care are suportul juridic. Când se retrage sprijinul politic se retrage implicit sprijinul politic pentru fiecare membru al guvernului, chiar dacă e membru de partid sau independent. Sigur, voi respecta deciziile care vor fi luate pe cele două componente, politică și juridică”, a declarat Tudorel Toader anterior.

Ministrul a vorbit și despre evaluarea făcută de șefii PSD privind programul de guvernare pe justiție.

Toată lumea vorbește de legile justiției și oarecum evocă o anumită întârziere. Consultați programul de guvernare, legile justiției sunt planificate pentru finalul lunii iunie. Eu le am pregătite, dar agenda are alte priorități. Am văzut în evaluare că au trecut patru luni și nu am realizat cartierul justiției. El este un proiect extrem de generos, sunt 11 hectare de teren. Sunt niște proprietăți private care probabil ar trebui expropriate, trebuie studiu de fezabilitate. Cine-l va realiza va face o mare operă pentru justiție”, a spus Toader.

 

 

Etichete: tudorel toader , tudorel toader demisie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale