Sari la conținut

Tudorel Toader dă vina pe guvernul tehnocrat pentru recursul compensatoriu. Raluca Prună îi dă replica

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună amintește că Tudorel Toader era deja ministru când proiectul privind recursul compensatoriu a fost discutat în Parlament, iar acesta avea obligaţia să se opună modificărilor „care au condus azi la consecinţe grave pentru siguranţa cetăţeanului”, potrivit Agerpres.

Raluca Prună a postat duminică un mesaj pe Facebook, în replică la un alt mesaj publicat de Tudorel Toader, în care actualul ministru al Justiţiei spunea că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat sub guvernarea anterioară, iar propunerea legislativă a fost transmisă de Guvern către Senat înainte ca el să fie numit ministru.

„Recursul compensatoriu. Precizările mele de tehnocrat. Proiectul a fost modificat în mod fundamental în Parlament, şi anume: s-a extins beneficiul compensatoriu de la 3 zile pentru fiecare 30 zile consecutive executate în condiţii neconforme la 6 zile pentru fiecare 30 zile, chiar dacă nu sunt consecutive; s-a extins fără verificarea riguroasă a fiecărui caz, pentru a stabili că au fost condiţii neconforme de detenţie; s-a extins condiţia de 3 mp la 4 mp. Am scris pe 24 octombrie 2017 despre aceste lucruri. Şi am avertizat ce urmează”, a scris Raluca Prună.

Ea explică faptul că proiectul a fost adoptat în Guvernul Grindeanu, în ianuarie 2017, însă Tudorel Toader era deja ministru când propunerea legislativă era discutată în Parlament şi el avea obligaţia să se opună modificărilor adoptate în Parlament.

„Toader, cel pentru care pare că a fi ministru al Justiţiei înseamnă a fi un fel de Pilat, era ministru în Guvernul Grindeanu începând din 23 februarie 2017. Adevărat, Guvernul Grindeanu a adoptat proiectul în ianuarie 2017. Dar Toader era deja ministru când proiectul a fost discutat în Senat (adoptat pe 13 martie) şi ulterior la Camera Deputaţilor (adoptat pe 9 mai 2017). Toader avea, aşadar, obligaţia să apere proiectul adoptat de Guvernul Grindeanu şi să se opună modificărilor care au condus azi la consecinţe grave pentru siguranţa cetăţeanului. Din ce se auzea la acel moment, Toader a interzis reprezentanţilor MJ să meargă în Parlament să apere proiectul. Ar fi interesant de văzut dacă cineva din Ministerul Justiţiei a participat la vreo lucrare sau şedinţă a vreunei comisii din vreo Cameră, în procesul de adoptare a legi. Eu ştiu că nu. A da vina pe guvernul tehnocrat este numai o altă mârşăvie din lunga listă pe care istoria o va reţine în dreptul lui Toader”, spune Raluca Prună.

Fostul ministru mai declară că responsabilitatea pentru efectele acestei legi aparţine exclusiv coaliţiei PSD/ALDE, „care a adoptat un proiect tehnocrat în Guvernul Grindeanu, pentru a-l măcelari ulterior în Parlamentul în care au majoritate, cu neparticiparea vinovată şi complice a profesorului de drept penal, rectorului, judecătorului constituţional Toader”.

„Toader putea să retragă la orice moment proiectul de lege dacă i se părea prost sau deturnat. Dar e laş şi fără curajul asumării responsabilităţii. O lecţie gratis de la o tehnocrată modestă pentru marele profesor: impactul la un proiect de lege se face întotdeauna înainte de adoptarea de către guvern, nu în procedura legislativă. O spune legea, nu eu, tehnocrata. Nu spun care lege, să o caute profesorul”, precizează Prună.

Etichete: tudorel toader , raluca pruna , recurs compensatoriu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale