Primul candidat la șefia DNA

Data actualizării: Data publicării:
DNA LOGO AGERPRES
Foto: Agerpres

Luni este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror şef al DNA.

florentina mirica dna_agerpres_9098538 crop
Foto: Agerpres

Actualizare 10:25. A apărut primul procuror care și-a anunțat candidura la șefa DNA: procurorul anticorupție Florentina Mirică. 

Ea a fost procuror la Parchetul d pe lângă Judecătoria Buftea și în prezent instrumentează dosarul CNAS, care vizează 90 de funcţionari ai Casei de Asigurări de Sănătate, oameni de afaceri şi firme din domeniul îngrijirii la domiciliu. Aceștia au fost trimiși în urmă cu zece zile în judecată.

Ea s-a numărat printre sutele de procurori care, în urmă cu două luni, au semnat o scrisoare deschisă prin care cer respectarea independenței justiției.

În 2014 a fost numită de Laura Codruța Kovesi șefa Serviciului combatere a corupției în justiție.


Actualizare: Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineaţă, că, în opinia sa, nu au existat până acum candidaturi pentru conducerea DNA pentru că unii dintre procurori consideră că numirea se va face ca în precedent, în baza unor înţelegeri politice, uneori, şi, de asemenea, ei cunosc foarte bine realitatea de la DNA, unde este nevoie de multă muncă pentru a pune Direcţia în parametrii constituţionali, pentru a o face să funcţioneze normal şi să le redea încrederea românilor în acestă instituţie. Toader s-a declarat din nou convins că luni vor fi depuse candidaturi pentru postul de procuroru-şef al DNA.


Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat ieri că nu a fost depus încă niciun dosar pentru funcţia de procuror şef al DNA, însă el crede că luni se vor înregistra mai multe candidaturi.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată de la şefia DNA printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Potrivit unui anunţ postat anterior pe site-ul MJ, selecţia pentru propunerea în funcţia vacantă de procuror-şef al DNA se va desfăşura în perioada 9 - 30 iulie 2018.

Conform sursei citate, procurorii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până la data de 23 iulie.

Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, un curriculum vitae, minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie şi orice alte înscrisuri relevante.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 - 27 iulie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 30 iulie.

„Propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi”, se menţionează în anunţul MJ.

Sursa: Agerpres

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...