Un bărbat condamnat pentru trafic de minori, aflat pe lista Most Wanted a poliției, este adus în ţară din Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
most wanted
Bărbatul a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru trafic de minori. Foto: Poliția Română

Un bărbat de 40 de ani, din Bistriţa-Năsăud, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, condamnat pentru trafic de minori şi proxenetism la 6 ani de închisoare, va fi adus în ţară în noaptea de marţi spre miercuri, urmând să fie încarcerat.

„În noaptea de 9 spre 10 septembrie, Poliţia Română va aduce în ţară un bărbat, de 40 de ani, din Bistriţa-Năsăud, urmărit internaţional din categoria Most Wanted. Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, fiind condamnat la 6 ani de închisoare. Bărbatul va fi adus din Marea Britanie şi va fi introdus într-o unitate de detenţie, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea”, a anunţat Poliţia Română.

La nivelul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române, în perioada 1 ianuarie - 1 septembrie 2025, prin intermediul Biroului SIRENE şi al Biroului Naţional Interpol, au fost localizate în afara ţării 790 de persoane urmărite, în vederea predării sau extrădării către România, în baza mandatelor emise de autorităţile judiciare române.

769 de urmăriți aduși în țară

Astfel, au fost aduse în ţară 769 de persoane, 535 fiind preluate din străinătate de către escorte ale Poliţiei Române, în cadrul a 428 de misiuni planificate la nivelul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, în timp ce 234 de persoane au fost aduse în România de escorte ale altor state.

Totodată, 6 persoane au fost transferate în străinătate de către poliţiştii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, în cadrul a 6 misiuni planificate.

Cele mai multe persoane au fost predate sau extrădate din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania şi Franţa.

De asemenea, 325 de persoane au fost predate din România în alte state, cele mai multe fiind transferate către Germania, Austria, Franţa şi Italia.

Pentru 21 de persoane, procedurile judiciare de predare sau extrădare sunt în curs de soluţionare de către autorităţile judiciare din statele în care au fost depistate, potrivit IGPR.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai lucrat în străinătate și vii cu economiile în România? Ce dovezi îți poate cere ANAF pentru proveniența...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab”
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”