Un candidat s-a retras din cursa pentru șefia DIICOT. Bogdan Pîrlog candidează și pentru funcția de procuror general

Data actualizării: Data publicării:
ID334503_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Un candidat s-a retras din cursa pentru șefia DIICOT. Bogdan Pîrlog candidează și pentru funcția de procuror general / Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bogdan Ciprian Pîrlog a anunțat miercuri, în timpul interviurilor pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), că se retrage din procedura de selecție pentru funcția de procuror-șef al DIICOT. Procurorul militar rămâne, însă, în cursa pentru funcția de procuror general, pentru care a și susținut interviul. 

ACTUALIZARE 16:20 Ministerul Justiției a transmis printr-un comunicat de presă că „a luat act de decizia domnului Bogdan-Ciprian Pîrlog de a se retrage din cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.)”. 

Știrea inițială

„În urma unei temeinice analize, am decis să nu mai continui participarea în cadrul procedurii de selecție pentru numirea în funcția de procuror șef al DIICOT și să mă concentrez asupra celei de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a anunțat Bogdan Pîrlog, printr-o postare pe Facebook.

Bogdan Ciprian Pîrlog a argumentat decizia inițială de a candida simultan pentru două posturi de conducere.

„La momentul înscrierii mele pentru funcția de procuror șef al DIICOT nu aveam încă toate datele privind identitatea persoanelor care își vor asuma responsabilitatea unei astfel de candidaturi. Temerea la nivelul colegilor, privind inexistența unor candidaturi meritorii care să contracareze argumentul des invocat în cazul unor astfel de proceduri desfășurate anterior, anume lipsa opțiunilor, era cu atât mai puternică, cu cât, în actuala reglementare ministrul justiției nu are opțiunea de a nu formula nicio propunere”, a adăugat acesta.

Procurorul militar a și menționat ce alt candidat pentru șefia DIICOT l-ar vedea numit la conducerea parchetului.

„Constatând că, printre candidați, se regăsesc profesioniști remarcabili, precum doamna Ioana Albani, care, de altfel a avut o prestație convingătoare la interviu, consider că participarea mea în cadrul aceste proceduri nu este absolut necesară, existând opțiuni care corespund nevoilor unui management de înalt nivel calitativ, în măsură să răspundă provocărilor acestei funcții”, a menționat procurorul.

CITEȘTE ȘI: Interviul pentru șefia DIICOT. Ioana Albani: „Alte state sunt capabile să vadă cât costă piața drogurilor”

În același timp, acesta a subliniat că experiența profesională, calitățile intelectuale și profesionale, caracterul și tot „ansamblul competențelor dovedite de-a lungul carierei de procuror de peste 25 de ani” îl recomandă pentru funcția de procuror general.

„Nu este și nu a fost niciodată vorba despre mine sau despre satisfacerea unei ambiții de realizare profesională. A fost vorba doar de a-mi asuma o responsabilitate enormă, într-un context dificil până la ostilitate, nu în interesul propriu ci din necesitatea fundamentală de a reașeza Ministerul Public în parametrii unei evoluții normale”, a mai explicat Bogdan Ciprian Pîrlog. 

CITEȘTE ȘI: Interviul pentru funcția de procuror general. Bogdan Pîrlog: „Este unul dintre cele mai dificile momente pentru a fi magistrat”

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
Sistemul de pensii se cutremură: Apar 600.000 noi pensionari. Pensia în România, cu 600€ mai mică decât în UE
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...