Un fost avocat a păcălit zeci de persoane

Data publicării:
avocat captura - 29 iulie

O femeie în vârstă de 80 de ani este una dintre victimele falsului avocat. De 16 ani se plimbă prin instanţe încercând să îşi recupereze o locuinţă. Într-una din zilele în care a mers la tribunal să depună o contestaţie, bărbatul a abordat-o şi i-a spus că o poate ajuta.

„Mi-a cerut opt milioane. Eu nu am avut decât patru şi i-am arătat. I-am zis, măi, cu două plătesc facturile, unul îţi dau ţie şi unul să îmi rămână mie. A pus mâna pe bani şi a ieşit afară. Mă doare sufletul şi îmi vine să plâng câţi bani am cheltuit cu acest proces”, declară bătrâna.

Sunt mii de lei pe care bărbatul i-a făcut de pe urma oamenilor naivi. Mereu îşi alegea victime din rândul bătrânilor sau a femeilor singure, care aveau pe rol procese de partaj. Când se vedea cu banii în portofel, uita de clienţi şi nu mai răspundea la telefon.

În 2013 bărbatul a fost exclus din Baroul Bucureşti pentru că vreme de doi ani nu şi-a plătit taxele lunare. A rămas, însă, cu parafa de apărător în faţa legii, astfel că i-a fost uşor să îşi convingă victimele că este avocat cu acte în regulă. Zeci de oameni au crezut în el şi i-au dat bani pentru servicii juridice fictive.

„Folosea şi documente cu înscrisuri oficiale care îi atestau calitatea şi cu acestea încerca să dea o nuanţă de credibilitate pentru a fi abordat în continuare de victime”, a declarat pentru Digi24 Bogdan Ghebaur purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...