USR, după decizia CCR pe completurile de 3 judecători: Justiția, îngenuncheată pentru salvarea penalilor PSD-ALDE

Data actualizării: Data publicării:
dan barna
Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Justiția din România a primit o „nouă și devastatoare lovitură”, arată USR într-un comunicat de presă, după ce Curtea Constituțională a admis sesizare lui Florin Iordache pe completurile de 3 judecători de la Înalta Curte.

Decizia de astăzi a Curții Constituționale, la sesizarea lui Florin Iordache, servitorul credincios al lui Liviu Dragnea, arată de ce este esențial pentru statul de drept și democrația din România să fie adoptată propunerea USR de reformare a CCR, prin introducerea condiției ca persoanele numite judecător constituțional să nu fi fost membru în vreun partid politic în ultimii nouă ani”, arată USR într-un comunicat.

Este o nouă decizie dintr-un șir mai lung de decizii care au arătat că actualii judecători ai Curții Constituționale au îndepărtat instituția de la rolul său fundamental de gardian al Constituției. În ultimii ani, CCR a fost transformată într-un jucător politic, într-un actor cheie pus în slujba intereselor PSD și ale lui Liviu Dragnea. Curtea, în componența sa actuală, a ajutat la dezincriminarea unor fapte de corupție, a limitat atribuțiile președintelui României și a tras concluzii despre ce dosare trebuiau procurorii să claseze. În speța de față, degeaba au fost aduse argumente potrivit cărora toți judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt specializați în materie de corupție. CCR, în actuala componență colorată politic, a decis să-i ajute pe toți infractorii judecați în ultimii 16 ani pentru fapte de corupție”, a spus președintele USR, Dan Barna, potrivit comunicatului.

De decizia de astăzi a CCR ar putea beneficia toți cei judecați și condamnați pentru fapte de corupție de un complet de trei judecători în perioada 2003-2019. Pe listă se află Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, Darius Vâlcov, condamnat în prima instanță la 8 ani de închisoare cu executare, Viorel Hrebenciuc, condamnat în prima instanță la 2 ani de închisoare cu executare, Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, baronul de Constanța Nicușor Constantinescu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, Dan Șova și mulți alții”, arată USR.

Totuși, decizia de azi a CCR nu se va aplica și hotărârilor definitive. În funcție de ce vor scrie judecătorii constituționali în motivare, se va vedea ce dosare urmează a fi rejudecate.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi arată doar cât de fragile sunt progresele înregistrate în ultimii ani de România. O gașcă de infractori, cocoțată la putere prin înșelarea electoratului, distruge sistematic, de doi ani și jumătate, sistemul judiciar și lupta împotriva corupției, rescrie legile pentru a scăpa și pentru a putea continua să fure în liniște. Sub guvernarea PSD-ALDE, infractorii au devenit acuzatori și vor să-i bage la pușcărie pe judecătorii și procurorii care îndrăznesc să îi tragă la răspundere. Sub guvernarea PSD-ALDE, România se îndepărtează tot mai mult de Europa și de valorile europene”, se mai arată în comunicatul USR.

Judecătorii CCR au admis miercuri sezisarea lui Florin Iordache pe completurile de 3 judecători de la Înalta Curte, după ce au amânat de 5 ori luarea unei decizii. Sesizarea a fost depusă la finalul lunii martie de vicepreședintele Camerei Deputaților, delegat la conducerea Camerei de către președintele de atunci, Liviu Dragnea, plecat în concediu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinica Simion a răbufnit. Soția lui George Simion nu a mai putut să tacă, nimeni nu se aștepta la o așa...
Digi FM
Reacția lui Dan Negru când a văzut prețul cireșelor din piețe: „Ciocolata Dubai e pentru săraci”
Pro FM
Roxana Nemeș e însărcinată cu gemeni și a aflat și sexul copiilor: "Tot ce am visat și chiar mai mult"
Film Now
Iubirea se citește în privirile lor. Scarlett Johansson și soțul ei au cucerit Cannes-ul. „Ce cuplu minunat”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe...
Newsweek
Nouă decizie a Instanței pentru pensionarii cu grupe de muncă. Cine câștigă și cine pierde la pensie
Digi FM
Fost antrenor al echipei SUA la Olimpiada de Matematică, despre Nicuşor Dan: „Amabil şi prietenos, ager la...
Digi World
Câtă apă ar trebui să bem zilnic? Specialiștii spun că depinde de mai mulți factori
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Jason Momoa, atent cu Adria Arjona pe covorul roșu. Actorul nu se sfiește să-și arate sentimentele în public
UTV
Jennifer Lopez, apariție îndrăzneață și incident vestimentar pe covorul roșu