Valer Dorneanu a fost reales preşedinte al Curţii Constituţionale. Durata noului mandat este de 3 ani

Data publicării:
Valer Dorneanu
Valer Dorneanu, președintele CCR - Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Valer Dorneanu a fost reales, marţi, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) pentru un mandat de trei ani.

În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor, domnul prof.univ.dr. Valer Dorneanu fost reales în funcţia de preşedinte al Curţii
Constituţionale, pentru un mandat de trei ani”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Curtea Constituţională.

Gheorghe Stan și Cristian Deliorga au depus jurământul la Cotroceni

Alegerea a avut loc în reuniunea plenului CCR, după ce Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan au depus jurământul de învestitură.
 
Conform sursei citate, marţi, la ora 13:00, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui României, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, a vicepreşedintelui Senatului şi a judecătorilor Curţii Constituţionale a României, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale de către Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan.
 
Cei doi au fost numiţi judecători la CC pentru un mandat de nouă ani, prin Hotărârea Senatului nr.20 din 7 mai 2019, respectiv Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.17 din 7 mai 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri