Înalta Curte reia dezbaterile din dosarul tentativei de lovitură de stat care îi vizează pe Călin Georgescu și Horațiu Potra

Data actualizării: Data publicării:
calin georgescu la tribunal
Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Înalta Curte de Casație și Justiție va relua dezbaterile în dosarul în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și alți apropiați ai mercenarului au fost trimiși în judecată pentru tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Noul termen a fost stabilit pe 29 iunie. În acest moment, dosarul se află încă în etapa de cameră preliminară, astfel că judecătorii curții supreme sunt așteptați să dea un verdict asupra legalității rechizitoriului întocmit de Parchetul General. 

ACTUALIZARE 15:30 Dezbaterile în acest proces se vor relua de la zero, după ce s-a schimbat componența completului de judecată. Noul termen a fost stabilit pe 29 iunie.

„Instanța a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea reluării dezbaterilor în noua componenţă a completului de judecată, ca urmare a admiterii cerererii de abținere formulată de unul din judecătorii cauzei, şi acordă termen la data de 29 iunie 2026, ora 13.00. Se citează contestatorii inculpaţi şi se încunoştinţează apărătorii aleşi privire la termenul fixat”, a transmis Înalta Curte de Casație și Justiție.

Știrea inițială

Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a decis că rechizitoriul întocmit de Parchetul General în acest caz este legal, astfel că a decis în primă instanță începerea judecății.

  • La termenul din 24 martie, însă, au fost eliminate mai multe declarații date în calitate de martori de apropiații lui Horațiu Potra, care ulterior au ajuns inculpați în dosar. Procurorii Parchetului General au depus, atunci, contestație. Detalii, aici

Dosarul a ajuns încă din aprilie pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar termenul din 19 iunie este al treilea termen pentru care a fost amânată pronunțarea în acest caz. 

  • Pe 17 iunie, judecătorii ÎCCJ au decis că Horațiu Potra trebuie eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu. Detalii, aici. 

Reamintim că în acest dosar Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false.

Horațiu Potra a fost trimis în judecată pentru tentativă la comiterea unor infracțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Ce evenimente vizează dosarul Parchetului General. Acuzațiile procurorilor

Este vorba de dosarul deschis de procurorii Parchetului General după ce Horațiu Potra și mercenarii lui au fost opriți în trafic, în decembrie 2024, în timp ce veneau înspre București.

În acest dosar procurorii amintesc de întâlnirea din 7 decembrie 2024, la un centru de echitație din Ilfov, în care Georgescu și Potra au pus în aplicare un plan prin care urmau să deturneze un protest de susținere față de fostul candidat la prezidențiale.

Reamintim că întâlnirea a fost organizată într-un cadru privat, au participat la ea Potra, Georgescu, Sechilă și Marian Burcea, garda de corp a lui Georgescu.

După întâlnirea din Ilfov, Georgescu l-ar fi apelat pe liderul organizației de extremă dreapta Frăția Ortodoxă - Dan Grăjeanu - și i-a transmis că „în cursul zilei următoare va da un îndemn concret: viața sau țara”. 

Procurorii subliniază că această întâlnire, coordonată de Georgescu, era o întâlnire premergătoare unor „evenimente destabilizatoare” menite să „creeze haos și nesiguranță”. 

Este vorba de un protest cerut de Georgescu, inclusiv în apariția la un post TV, ce ar fi urmat să aibă loc pe 8 decembrie 2024 în fața Catedralei Mântuirii Neamului, iar protestatarii să fie folosiți drept „masă de manevră pentru realizarea acțiunilor subversive”. 

„Operațiune militară de destabilizare națională”

Acest protest, potrivit procurorilor, urma să fie deturnat prin violențe. Potra s-ar fi ocupat cu adunarea mai multor persoane care să participe la acest protest, inclusiv mercenarii care aveau arme asupra lor. 20 dintre ei sunt trimiși în judecată alături de Georgescu și Potra. 

Procurorii subliniază că mercenarii lui Potra ar fi fost înarmați cu materiale pirotehnice de mare putere și aveau asupra lor un număr extrem de mare de obiecte periculoase.

Mercenarii lui Potra ar fi avut rolul de a „crea un climat de teroare” în cadrul protestului prin care susținătorii lui Georgescu urmau să ceară reluarea turului doi.  Procurorii au subliniat că ar fi fost vorba de o „operațiune paramilitară de destabilizare națională”. 

„Grupurile de oameni în mijlocul cărora se detonează materiale pirotehnice se comportă frecvent într-un mod care duce la consecințe dezastruoase, nedorite sau neanticipate de membrii grupului. Rezultatul este subliniat aici pentru a facilita diagnosticarea. Orice dezastru al mulțimii (de obicei cu mai mult de un mort) implică un anumit tip de panică (dezorganizare)”, au explicat surse judiciare pentru Digi24.ro. 

Mai multe detalii despre acest dosar, aici: 

Editor : Matthew Garvey

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”