Exclusiv Zegrean, după a cincea amânare la CCR privind pensiile magistraților: „Cred că ăsta va fi finalul, trimiterea la Curtea de Justiție”

Data actualizării: Data publicării:
Augustin Zegrean, fost președinte CCR
Augustin Zegrean, fost președinte CCR. Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul judecător al CCR Augustin Zegrean a avertizat, miercuri la Digi24, că direcția în care merg lucrurile indică o posibilă sesizare a Curții Europene de Justiție, în contextul amânării pentru a cincea oară a deciziei Curții pe reforma pensiilor magistraților, până la 18 februarie. „Eu mă feresc să dau decizii, să dau verdicte, pentru că de atâtea ori s-au întors lucrurile ciudat în România, încât nu mai pot să fac așa ceva. (...) Dar logica într-acolo duce”, a declarat el.

Întrebat dacă termenul scurt ar putea indica apropierea unei decizii privind pensiile magistraților, Augustin Zegrean, fost judecător al Curții Constituționale, a declarat pentru Digi24: „Dar, dar eu mă tem că e aproape decizia de trimitere a cauzei la Curtea Europeană de Justiție.”

Referindu-se la termenul de 18 februarie, Zegrean a explicat: „Da, după cum se desfășoară lucrurile, cred că ăsta va fi finalul, pentru că ea s-a amânat tocmai ca să studieze ce a depus ieri Înalta Curte de Casație și Justiție. Deci, cererea de trimitere a cauzei la Curtea Europeană de Justiție, de a trimite o întrebare preliminară.”.

Chestionat dacă este aproape sigur că această întrebare va fi formulată, fostul judecător al CCR a răspuns: „Eu mă feresc să dau decizii, să dau verdicte, pentru că de atâtea ori s-au întors lucrurile ciudat în România, încât nu mai pot să fac așa ceva. Cu ani în urmă puteam să spun după o poziție foarte aproape de 100% ce se va întâmpla.Acum nu mai pot să fac asta, dar logica într-acolo duce. Altfel ce rost aveau să amâne astăzi? De ce să amâne?”.

Augustin Zegrean a comentat și motivele invocate pentru amânările anterioare.

„Dățile trecut au zis una și alta, dar astăzi nu mai aveau ce zice. Au fost 9 judecători acolo. Puteau să dezbată, nu?”, a mai spus el.

Citește și: Reacția Comisiei Europene după ce Curtea Constituțională a amânat din nou decizia privind pensiile magistraților

Reforma pensiilor și riscul pierderii fondurilor europene

În contextul avertismentelor că România ar putea pierde bani din PNRR din cauza întârzierilor, fostul judecător constituțional a subliniat că argumentul financiar nu ar trebui să influențeze o decizie a Curții.

„În mod normal, nu, pentru că nu se pune așa problema - bani sau Constituție, bani sau respectarea legii. Nu, nu așa se pune problema. Este greșită, toată formularea aceasta este greșită. Aveau soluții să rezolve problema fără să se ajungă la asemenea situații finale. Cum să zic, nu mai ai ce alege. Din noiembrie ne tot spun că se pierd banii aceștia. Nu-i o poveste nouă. Cine să-i mai creadă? Dacă în 28 noiembrie parcă era ultimul termen, Curtea a mers mai departe, a mai găsit un termen intermediar. Acum ne spun că ăsta ar fi termenul ultim. Nu, nu pot să cred așa ceva. Plus că nici nu-i bine ca judecătorii să se uite la astfel de situații. Ei trebuie să respecte și să aplice Constituția acolo. Pentru aia este Curtea Constituțională. Dacă nu, nu are rost s-o mai ținem”,  completat fostul jduecător al Curții.

Citește și: Abrudean: România va pierde, probabil, 231 milioane de euro după amânarea deciziei pe pensiile speciale la CCR. E o situaţie tristă

Cât ar putea dura o decizie a CCR

Zegrean a atras din nou atenția că, dacă CCR va sesiza Curtea de Justiție a UE, atunci procesul ar putea dura ani.

„În practica instanțelor din România se aplică această metodă. Se trimit foarte multe sesizări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că, după aderare, România este obligată să respecte legislația europeană. Dacă legislația românească este contrară dispozițiilor europene, judecătorul este obligat să pună deoparte legea și să aplice legislația europeană. Dacă Înalta Curte, sunt 120 de judecători la Înalta Curte. Se presupune că sunt cei mai tari și cei mai mari judecători în țara asta. Dacă ei consideră că între ceea ce vrea să facă acum Guvernul, prin această ordonanță sau asumare de răspundere, nici nu mai știu ce a fost, că mai nou adoptă pachete, nu se mai adoptă legi, este contrar dispozițiilor europene, atunci au dreptate să facă această cerere. Dar nu ei hotărăsc dacă dosarul va pleca sau nu Curtea Europeană. ASta o hotărăsc cei de la Curtea Constituțională”, a reinterat el.

Fostul judecător a reamintit că principiul supremației dreptului european este prevăzut chiar în Legea fundamentală.

„Este în articolul 148 din Constituția României, înainte de aderarea la UE, în 2003 a fost introdus, tocmai în vederea aderării”, a conchis Zegrean.

Citește și: Marinescu, după noua amânare a deciziei CCR pe pensiile speciale: Fiecare termen într-o procedură judiciară trebuie justificat

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...