Klaus Iohannis a promulgat legea carantinei și izolării. Legea, publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Când intră în vigoare

Data actualizării: Data publicării:
presidency iohannis orban arafat l_vizita_la_centrul_national_de_conducere_si_coordonare_a_interventiei_-_08-04-2020_6
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă legea carantinei și izolării, anunță Administrația Prezidențială. Șeful statului se află la Bruxelles, unde participă la Consiliul European, pentru negocierea planului de relansare a economiei UE. Legea a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

ACTUALIZARE Legea carantinei și izolării a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Potrivit Constituției, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării.


Președintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, potrivit unui comunicat al Președinției.

Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată joi seară de Senat, în calitate de cameră decizională. Raportul legii a fost modificat miercuri seara de senatorii juriști, care au adoptat mai multe amendamente.

Printre modificările aduse actului normativ se numără obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate. De asemenea, un alt amendament prevede că izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.

Din lege au fost eliminate paragrafele care prevedeau carantinarea bunurilor.

Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.

De asemenea, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Editor: B.P.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme