Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Vom continua sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României

klaus-iohannis-ziua-marinei-2020-presidency (7)
Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, în discursul rostit la festivitățile organizate de Ziua Marinei, la Constanța, că România va continua demersurile pentru sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României. De asemenea, în contextul în care publicul nu a putut participa, din cauza pandemiei de coronavirus, șeful statului a declarat că și din acest motiv „este esențial să ne consolidăm capacitatea de anticipare și de reacție instituțională”.

Discursul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Marinei:

„Celebrăm astăzi, odată cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Ziua Marinei, cel mai potrivit prilej pentru a ne manifesta prețuirea față de cei care își fac datoria pe mările și oceanele lumii, sub drapelul tricolor. Tot astăzi, aducem cu profundă recunoștință un omagiu eroilor mărilor, deopotrivă militari și civili, căzuți la datorie.

Aniversarea Zilei Marinei este în egală măsură o sărbătoare a Forțelor Navale Române, a Poliției de Frontieră, a Marinei Comerciale și a orașelor-porturi. Anul acesta, din păcate, amploarea festivităților și participarea celor care iubesc și prețuiesc Forțele Navale sunt restricționate din cauza măsurilor de prevenție necesare în contextul provocat de pandemia de COVID-19, care ne afectează de la începutul acestui an.

Criza generată de pandemie reprezintă un test dur pentru capacitatea statelor, dar și a fiecăruia dintre noi de a ne adapta, cu voință de acțiune comună, la o realitate diferită. Rapiditatea cu care pandemia s-a propagat la nivel global și efectele pe care le-a produs aproape în toate domeniile de activitate ne arată cât de complexe și impredictibile sunt provocările și amenințările cu care ne confruntăm. Este, iată, esențial să ne consolidăm capacitatea de anticipare și de reacție instituțională, să identificăm și să implementăm rapid soluții eficiente pentru a răspunde dificultăților pe care crize de o asemenea anvergură le pot genera în plan economic, dar și în plan social.

Apreciez sprijinul acordat de către Forțele Navale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, prin preluarea unor obiective și zone de patrulare, asigurarea de personal specializat pe diverse domenii și operaționalizarea unui spital militar ROL-2 la Constanța.

În ultimii ani, România și-a consolidat statutul de aliat și actor regional care participă activ la asigurarea securității euro-atlantice și internaționale. Evoluțiile din vecinătatea noastră estică și poziționarea la frontiera externă a Uniunii Europene și a NATO reclamă asumarea de către țara noastră a unui profil mai activ din punct de vedere politic, diplomatic și economic, în procesul de consolidare a securității regionale.

Statutul României de vector de stabilitate și furnizor de securitate regională, care este deja o realitate, va continua să fie valorificat prin aplicarea consecventă a liniilor de politică externă asumate în ultimii ani. Regiunea Mării Negre este o zonă de interes strategic nu numai pentru România, ci și pentru NATO și Uniunea Europeană. De aceea, trebuie să fie un spațiu sigur și predictibil, aspecte esențiale pentru securitatea națională și pentru cea europeană și transatlantică.

Vom continua, așadar, demersurile pentru dezvoltarea posturii naționale de apărare și pentru sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României, concomitent cu creșterea eficienței eforturilor întreprinse de statul român, astfel încât securitatea națională să fie întărită. Obiectivele noastre la Marea Neagră rămân neschimbate, respectiv consolidarea, în proximitatea estică, a unei zone stabile, democratice și prospere, prin racordarea spațiului Mării Negre la valorile și procesele de cooperare europene și euro-atlantice, precum și dinamizarea cooperării regionale, cu accent pe proiecte care generează beneficii concrete pentru cetățenii României și ai statelor din regiune.

Forțele Navale Române, de la a căror înființare se împlinesc anul acesta 160 de ani, sunt parte importantă a Armatei României, acționează alături de camarazii lor din NATO pentru ca mările și oceanele să fie mai sigure. Dar misiunile Forțelor Navale nu pot fi îndeplinite doar prin abnegația și implicarea marinarilor, fiind necesare echipamente performante cu care să-și realizeze sarcinile încredințate, la cele mai înalte standarde.

Eforturile pe care marinarii le fac pentru a-și îndeplini misiunile, în condiții pe care și le-ar dori mai bune, spun totul despre dedicarea și capacitatea lor de sacrificiu. Alocarea, începând cu anul 2017, a 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Apărării și garanția acordării acestor resurse pe termen lung au creat condițiile necesare pentru modernizarea înzestrării Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, ceea ce constituie și un impuls necesar revigorării industriei naționale de apărare.

Prin programe multianuale coerente, vom oferi industriei românești șanse de relansare. De asemenea, mai multe resurse înseamnă și condiții mai bune pentru instruirea militarilor, cât mai aproape de noile realități ale conflictelor actuale și cele ale viitorului. Navele române și personalul aferent desfășoară periodic și în mod constant misiuni și exerciții NATO, precum și alte misiuni multinaționale în Marea Neagră.

Îi felicit pe participanții la Exercițiul multinațional „Sea Breeze 20”, recent încheiat, unul dintre cele mai mari exerciții, precum și pe toți membrii echipajelor navelor militare sub pavilion românesc care au participat la misiuni și aplicații împreună cu alte nave ale aliaților și partenerilor noștri. Nu în ultimul rând, vreau să-i felicit și pe cei care, prin activitatea lor desfășurată pe uscat, fac posibilă activitatea marinarilor pe fluvii, mări și oceane.

Dragi marinari, Prin jurământul pe care l-ați depus, fiecare dintre voi a făcut o promisiune solemnă și s-a angajat la o viață caracterizată de onoare, dar și de sacrificiu și privațiuni. Vă mulțumesc pentru patriotismul și profesionalismul vostru, precum și pentru modul în care vă îndepliniți misiunile, promovând astfel, peste mări și țări, prin conduita voastră, valorile și spiritul românești. Vă doresc multă sănătate, alături de familiile dumneavoastră, și vă doresc mult succes în activitate! Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei României, să vă ocrotească, oriunde veți naviga cu drapelul României la catarg! La Mulți Ani Marinei României și Forțelor Navale!”

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate