Klaus Iohannis participă vineri și sâmbătă, la Porto, la reuniunea informală a Consiliului European și la Summitul UE-India

Data publicării:
iohannis summit ue steaguri
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri şi sâmbătă, în Portugalia, la Porto, la Summitul privind problematica socială, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE - India, în format de videoconferinţă, cu premierul Narendra Modi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Summitul social de la Porto are ca temă centrală implementarea optimă a Pilonului European al Drepturilor Sociale. Evenimentul îşi propune să traseze priorităţile agendei sociale pentru următorul deceniu, astfel încât să răspundă provocărilor tranziţiei verzi şi digitale.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea o intervenţie în cadrul celei de-a doua sesiuni tematice a reuniunii privind competenţele şi inovarea, panelul „Educaţie, aptitudini şi inovare”.

În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, pe agendă se află relaţiile dintre Uniunea Europeană şi India, în perspectiva Summitului informal UE - India, precum şi elemente referitoare la gestionarea pandemiei de COVID-19.

Summitul UE - India are în vedere tematici care vizează consolidarea cooperării în efortul de combatere a pandemiei de COVID-19, reafirmarea interesului ambelor părţi faţă de continuarea dezvoltării legăturilor comerciale, promovarea multilateralismului eficient, consolidarea cooperării în ceea ce priveşte principalele provocări în materie de politică externă şi securitate, precum şi încurajarea cooperării în domeniul conectivităţii. Este avută în vedere agrearea unei declaraţii politice comune UE-India, axate în principal pe aspecte legate de combaterea pandemiei de COVID-19 şi redresarea socio-economică durabilă şi digitală.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri