Klaus Iohannis: Spitalul din Suceava trebuie militarizat. Medicilor le transmit să revină la serviciu și să respecte procedurile

declaratii-iohannis-cotroceni-presidency
Foto: presidency

Președintele Klaus Iohannis a avut joi o discuție în sistem de videoconferință cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, și reprezentanți ai instituțiilor locale cu privire la situația epidemiologică de la Suceava. Președintele a transmis că Spitalul din Suceava va fi preluat de o echipa care va „militariza” spitalul pentru a rezolva problemele. „Ne vom confrunta cu situații delicate în Suceava și cu siguranță și în alte zone”, a spus președintele, care a transmis că a discutat cu Guvernul astfel încât medicii care lucrează cu pacienții COVID să primească bonus lunar de 500 de euro.

Mesajul președintelui:

„Am convocat această videoconferință pentru că avem o situație foarte specială în Suceava. Vreau să discutăm ce s-a făcut și ce se va face pentru a rezolva cât se poate de repede această criză, creată prin carantinarea Sucevei și a comunelor din jur.

Dați-mi voie să încep cu o clarificare pentru suceveni. Suntem alături de voi, dragi suceveni! Iar această măsură nu este o sancțiune pentru Suceava sau pentru oamenii din Suceava. Această carantină este o măsură absolut necesară pentru a vă proteja pe voi și pentru a îngrădi răspândirea virusului în zona Sucevei.

Autoritățile, și cele centrale, și cele locale, au primit sarcina foarte clară de asigura absolut tot ce este necesar în Suceava pentru a permite revenirea, cu cât mai repede, cu atât mai bine, într-o stare de normalitate.

Nu se va întrerupe în niciun fel aprovizionarea municipiului Suceava și a comunelor din jur. Economia din zonă, atât cât funcționează, trebuie să meargă mai departe.

Acum, avem câteva chestiuni care totuși nu funcționează și trebuie să fie reglementate foarte urgent. Pentru asta am avut în cursul zilei de astăzi discuții separate cu domnul Prim-ministru Orban, cu domnul ministru Vela, cu domnul ministru Tătaru, și am stabilit deja, în mare, care sunt liniile de acțiune. Aș vrea acum să le rezum un pic, ca să înțeleagă toată lumea ce trebuie să facem în și pentru Suceava.

Din acest motiv, am invitat în videoconferință și pe reprezentanții autorităților locale și deconcentrate din Suceava. Și pot să vă spun de pe acum: mă bazez pe voi toți, fiindcă sucevenii așteaptă de la noi soluții. Eu sunt hotărât să livrăm aceste soluții.

Sunt câteva probleme care pot fi rezolvate într-un timp rezonabil. Aș începe cu chestiunea Spitalului Județean din Suceava. Este o unitate în care știm cu toții că, din păcate, au apărut probleme care s-au propagat. Acum nu este momentul să vedem ce și cum s-a întâmplat până în acest moment. Aceasta este treaba altor autorități. Ceea ce trebuie noi să facem acum este să repunem urgent în funcțiune spitalul din Suceava. Pentru asta este la Suceava domnul ministru al Sănătății, domnul Tătaru, împreună cu domnul secretar de stat Oprea, iar domnul secretar de stat Oprea are o sarcină foarte clară, să repună spitalul în funcțiune. Va rămâne acolo, domnul Oprea, pentru perioada următoare, pentru a se îngriji de conducerea operativă a spitalului. Este corect, este oportun și este necesar să se introducă proceduri militare, deci militarizarea spitalului, pentru a reveni foarte rapid la normalitate.

Este nevoie, evident, ca spitalul să fie dotat cu tot ce este necesar, în așa fel încât personalul medical, medicii, să fie protejați. Din informațiile mele, în acest moment, în spital au fost deja livrate 5.000 de combinezoane pentru medici și personalul medical, de asemenea, 20.000 de măști de protecție, de mănuși, inclusiv medicamente specifice pentru bolnavii de COVID.

Toate aceste lucruri trebuie puse urgent la dispoziția personalului medical! Procedurile trebuie verificate și actualizate.

Este nevoie să se facă o dezinfecție profundă și în spital, și posibil și în oraș. Pentru asta există o echipă specială de dezinfecție, care va veni din Dorohoi și se va ocupa de aceste lucruri.

Este nevoie de testarea urgentă a personalului medical, care, sigur, poate să revină în spital în măsura în care se vindecă. Este nevoie de încă un aparat de testare, care va fi pus la dispoziție în timpul cel mai scurt.

Deci, medicamente sunt, material de protecție este, proceduri sunt, conducere este. Resursa umană există, există în spitalul din Suceava, și mă adresez în mod expres și special medicilor și personalului medical din spitalul Suceava: reveniți, vă rog, la serviciu! Preluați bolnavii, respectați procedurile! Ne bazăm pe voi!

Am mai spus-o și am să o mai repet: medicii, personalul medical, sunt în prima linie de apărare împotriva acestei epidemii. Este nevoie de voi!

Există câteva probleme legate, evident, de procedurile de carantinare a municipiului Suceava și a comunelor din jur.

Înțeleg aici că Poliția, Jandarmeria, în general forțele de ordine, și cu sprijinul Armatei, își fac treaba în toate punctele de control. Vă rog, fiți fermi! Aici este nevoie de fermitate pentru a restabili rapid ordinea.

Din informațiile pe care le am, locuitorii din Suceava și din comunele din jur au înțeles foarte bine miza acestei acțiuni. Majoritatea sucevenilor se conformează, dar forțele de ordine trebuie să intervină rapid, ferm - politicos, dar ferm -, acolo unde există persoane care nu au înțeles care este miza acestor măsuri.

Încă o dată, aceste măsuri s-au luat pentru protejarea sănătății sucevenilor și pentru îngrădirea răspândirii virusului. Fiți clari, fermi, faceți ordine, țineți ordine, sucevenii sunt oameni care doresc să meargă lucrurile înainte.

Este foarte clar că ne vom confrunta în săptămânile următoare cu situații complicate în Suceava, dar, cu siguranță, așa ne spun experții, specialiștii, și în alte zone.

Și vreau, în acest cadru, să vă anunț de o măsură pe care am solicitat-o Guvernului României. În acest sens, am avut astăzi mai multe discuții. Personalul medical, medicii noștri, sunt linia noastră de apărare împotriva epidemiei. Avem încredere în ei, ne punem speranțele în ei, dar trebuie să fim foarte conștienți că pentru ei este o situație de stres major, este un pericol suplimentar la care se expun, avem așteptări mari de la ei și atunci, în consecință, cred că este corect să recunoaștem această situație și să recunoaștem, evident, că este nevoie și de un pic mai mult decât cuvinte frumoase.

Deci, am solicitat astăzi Guvernului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID. Și vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienți COVID ar fi un bonus onorabil.

Am promisiuni din Guvern, am vorbit cu Premierul Orban, cu ministrul Fondurilor Europene, am promisiuni că în foarte puțin timp vor veni cu soluții foarte concrete.

Trebuie să știți că mă bazez pe dumneavoastră toți, și autorități centrale, și autorități locale din Suceava, să rezolvăm repede și bine această situație, cum vreau să știți că am toată încrederea că autoritățile locale, împreună și coordonate de autoritățile centrale, vor rezolva problemele care apar și în alte zone.

Este extrem de important să fim fermi, să reacționăm rapid, să dăm toate informațiile necesare specialiștilor, dar și populației. Vă solicit tuturor să aveți o comunicare rapidă, eficientă și transparentă.

Vă doresc tuturor mult succes în acest demers extrem de complicat! Vă doresc tuturor sănătate și aștept foarte rapid rezultate pozitive concrete din Suceava.”

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate