Video&Foto Klaus Iohannis: Oricât de pregătite ar fi autoritățile, o parte semnificativă revine fiecărui român

Data actualizării: Data publicării:
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, sustine o conferinta de presa
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis spune că spitalele din România vor fi evaluate „la sânge”, după ce criza Covid-19 va trece, pentru a fi dotate cu tot ce au nevoie, astfel încât țara să poată face față oricărei crize. Șeful statului a făcut declarația în timpul unei vizite la Spitalul militar ROL II din curtea Institutului Ana Aslan.

Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

Foto: presidency.ro

„Tocmai am vizitat acest spital care, în timp record, a fost asamblat aici, un spital militar care e pregătit să primească pacienții care vor fi trimiși aici cu simptome . E impresionant ce au reușit să realizeze, spitalul încă nu e dat în funcțiune, dar e gata pregătit și va primi toate acreditările în următoarele ore. Iată că suntem pregătiți, România e pregătită pentru a face față cât se poate de bine acestei epidemii. După ce se termină această criză, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc pentru a avea dotările cu care putem face față oricărei epidemii”, a spus Klaus Iohannis.

„Vom lua măsurile pentru a fi și mai bine pregătiți. Oricât de pregătite ar fi autoritățile, o parte semnificativă revine fiecărui român, e foarte important - și o să repet la fiecare declarație, evitați contactul cu alți oameni, evitați să vă atingeți unii pe ceilalți, să va îmbrățișați, să vă întâlniți într-un loc închis cu mai mulți oameni. Respectați toate regulile de igienă, cel mai important e să ne spălăm pe mâini”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani