Leo de la Strehaia, condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. El și mama lui au fost duși la penitenciar

Data actualizării: Data publicării:
leo de la strehaia dus la inchisoare
Leo de la Strehaia, condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru evaziune fiscală

Leo de la Strehaia, mama acestuia şi un alt bărbat au ajuns la închisoare.  Cei trei sunt condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru evaziune fiscală.

Ei vor fi încarceraţi la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. 

Mandatele au fost puse în aplicare, miercuri seară, de polițiștii din Strehaia.

"În această seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Strehaia au identificat şi reţinut doi bărbaţi, de 47 și respectiv 50 de ani, şi o femeie, de 61 de ani, toţi din oraşul Strehaia, pe numele cărora Tribunalul Bucureşti a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul de 47 de ani a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, bărbatul de 50 de ani la 1 an şi 6 luni de închisoare, iar femeia la 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală", a transmis Poliţia Judeţeană Mehedinţi.

Cântărețul a fost trimis în judecată în 2017, pentru contrabandă cu benzină. Prejudiciul produs ar fi de 3 milioane de euro.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelurile declarate de Ion-Stelică Mihai (Leo de la Strehaia), Marian Mihai (mama acestuia), Ioan Mihai, Gheorghe Gheorghe şi Ionuţ Dumitra împotriva unei sentinţe a Tribunalului Bucureşti, din 27 iulie.

Ion-Stelică Mihai a fost condamnat la doi ani şi 6 luni închisoare cu executare, fiind acuzat de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

Maria Mihai, Ionuț Dumitra și Ioan Mihai au fost condamnați la câte doi ani închisoare cu executare, pentru complicitate la tentativă la fapta săvârșită de Ion-Stelică Mihai. Cel din urmă este deja deţinut pentru executarea unei pedepse în alt dosar.

Pentru aceeași faptă, Gheorghe Gheorghe a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu executare.

Minuta deciziei Curții de Apel București aici

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...