O licitație de peste 2,2 milioane de euro pentru „împlicuire” și „printare” a stârnit reacții dure în rândul polițiștilor. Sindicatul Europol acuză conducerea Poliției Române că ignoră lipsurile grave din teren și califică cheltuiala drept „o sfidare”.
Reprezentanții sindicali susțin că investiția este în contradicție cu discursul oficial privind digitalizarea instituției și modernizarea aparatului administrativ.
„Super ofertă de Paște! Poliția Română oferă peste 2,2 milioane de euro pentru «printare» și «împlicuire». Cu toate că toți factorii de conducere din MAI se șterg la gură de «digitalizare» și, în toate discursurile, auzim despre nevoia de modernizare, se pare că instituția nu poate renunța la plic și la «recomandată»”, au transmis, într-o postare pe Facebook, reprezentanții Sindicatului Europol.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Sindicaliștii califică această cheltuială drept „o sfidare”, în condițiile în care, susțin ei, problemele logistice din teren sunt acute și afectează activitatea curentă a polițiștilor.
„Această cheltuială uriașă, realizată într-o perioadă în care polițiștii se plâng că «autospecialele» stau pe dreapta din lipsa reviziilor și a reparațiilor, că nu au tonere și imprimante funcționale, reprezintă cel puțin o sfidare”, afirmă sindicaliștii.
Criticile vizează și modul în care sunt distribuite veniturile din amenzi, în contextul în care costurile operaționale sunt suportate de Poliția Română, dar beneficiile financiare revin administrațiilor locale.
„Primarii încasează 100% din valoarea amenzilor, în timp ce cheltuielile pentru comunicarea și aplicarea acestora revin în integralitate Poliției Române. Evident, niciun ministru MAI nu își permite să susțină o inițiativă prin care un procent din amenzile aplicate să fie redistribuit în bugetul Poliției Române, pentru că ar supăra camarila de partid”, au mai transmis reprezentanții Europol.
Editor : M.I.