Senatorul PSD Liviu Pop anunță că va depune un proiect pentru ca 10 august să devină Ziua Unității Civice

Data actualizării: Data publicării:
Liviu Pop
Senatorul Liviu Pop

Senatorul PSD Liviu Pop a anunțat, printr-un mesaj publicat sâmbătă pe Facebook, că va depune săptămâna viitoare un proiect de lege privind instituirea Zilei Unității Civice în data de 10 august.

„Voi depune săptămâna viitoare un proiect de lege privind instituirea Zilei Unității Civice în data de 10 august. Cred că românii merită această lege”, a scris fostul ministru al Educației Liviu Pop.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mesajul acestuia vine în urma manifestației din Piața Victoriei, București, care a marcat un an de la protestul violent din data de 10 august 2018, când forțele de ordine au intervenit, printre altele, cu gaze lacrimogene în rândul protestatarilor.

La un an de la intervenția brutală a jandarmilor din Piața Victoriei, oamenii au ieșit, din nou, sâmbătă, în stradă. De data aceasta, manifestația, la care au fost aproape 20.000 de oameni, s-a încheiat pașnic. Pentru a arata ca și-au învățat lecția dupa violențele de anul trecut, jandarmii au abordat acum o tactică diferita. Au transmis informații despre situația din Piață aproape în fiecare oră. În Piață a fost ridicat un adevarat altar, unde oamenii au aprins lumânari pentru Alexandra Maceșanu, Luiza Melencu, dar și pentru victimele incendiului de la Colectiv.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri