Exclusiv Locatarii blocului afectat de explozia din Rahova vor primi bani și chirii „pe termen lung”. Anunțul prefectului Capitalei

Data actualizării: Data publicării:

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a declarat luni, la Digi24, că „primul pas este să fie pus în siguranță” blocul afectat de explozie. El a precizat că probabil doar „scara care a fost afectată de explozie” va fi demontată, iar locatarii vor primi un fond de 1.500 de lei și chirii acoperite pe termen lung. 

 

Nistor a declarat că primul pas este „să fie pus în siguranță” blocul. Acesta a precizat că raportul preliminar al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) este „doar un raport” și că trebuie făcută o expertiză „în momentul în care blocul este pus în siguranță”. 

Prefectul Capitalei a afirmat, după discuții cu specialiști, că probabil nu tot imobilul va trebui dat jos, ci doar „scara care a fost afectată de explozie”.

„Așteptăm în continuare o expertiză. Asta înseamnă că etajele de sus vor trebui decupate, cele care stau momentan suspendate, si experții să se poată duce acolo să analizeze”, a punctat el. 

Întrebat cât ar putea să dureze procesul întreg, acesta a declarat că „toată lumea lucrează cât se poate de repede”: „Înțelegem situația, inclusiv cu locatarii care momentan sunt cazați la hotel. Va trebui găsită o soluție pentru ei”. 

Citește și: VIDEO Pregătiri pentru demolare în Rahova, după explozia devastatoare. Locatarii intră sub escortă să își recupereze bunurile

Fond de 1.500 de lei

Acesta a mai declarat că locatarii vor avea un fond de 1.500 de lei „pentru că mulți au plecat fără bani ca să se poată descurca pe termen scurt”: „Primăria Municipiului București le va asigura celor care trebuie cazați pe termen lung chirii, în funcție de ce locuințe aveau și în funcție de câte persoane erau în casă. Aceștia sunt cu totul alți bani”, a explicat el. 

„Direcția de Asistență Socială se ocupă în această săptămână să-i ajute să-și găsească cazare pe termen lung”, a mai adăugat Nistor. 

Prefectul Capitalei a menționat că a avut, sâmbătă, o discuție cu locatarii, iar Consiliul Local a hotărât „o grilă exactă cu câți bani primesc”. 

„Nu mai țin minte să vă spun sumele exacte, dar acestea se încadrează în costul pieței pentru închiriere de apartamente cu 2, 3 sau 4 camere sau garsoniere, ținând cont și de lege că nu poți caza mai multe persoane în 2 camere”, a precizat el. 

Nistor a afirmat că această grilă poate varia „între 300 și ceva și 600 de euro”. 

Despre recuperarea lucrurilor de către localnici 

Întrebat dacă localnicii pot să își mai recupereze lucruri din blocul afectat, acesta a spus: 

„Trebuie să separăm un pic spațiul. Vorbim prima dată de scara care a fost direct afectată de explozie și apoi de celelalte. În celelalte scări afectate indirect, deja pe parcursul weekend-ului au intrat cu polițiștii și și-au mai putut lua din documente, bani sau ce au mai avut nevoie. În scara direct afectată acest lucru nu a fost posibil momentan”.

El a declarat că „a fost o discuție în Comitetul de Situații de Urgență, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), să le permită acest lucru, dar încă nu s-a pus în aplicare”.

„Trebuie să fim atenți pentru că blocul este în pericol de colaps si nu vrem să ne trezim cu alte victime, dar vor fi ajutați în măsura în care se poate să recupereze bunuri: bani, documente și alte lucruri mici”, a mai precizat el. 

Citește și: VIDEO Conspirațiile care au invadat internetul după explozia din Rahova. De la „bombă C-4” la „fiul unui general din CSAT”

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”