Lucrările la cel mai scump drum județean din România trebuie refăcute. Probleme pentru două specii de broască pe Transapuseana

Data actualizării: Data publicării:
firebellied toad
Buhai de baltă (Bombina bombina). Foto: Profimedia

Lucrările la cel mai scump drum judeţean din România, Transapuseana, din judeţul Alba, anunţate recent ca fiind încheiate, trebuie refăcute, în unele zone, după ce un audit al Curţii de Conturi a constatat că drumul nu respectă acordul de mediu eliberat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Alba. Potrivit jurnaliştilor de la ziarulunirea.ro, doi amfibieni – Bombina bombina (buhaiul de baltă cu burtă roşie) şi Bombina variegata (buhaiul de baltă cu burtă galbenă) – nu pot ieşi din camerele de cădere construite la drumuri pentru a capta apele pluviale şi cele din izvoare, întrucât broasca poate sări, dar nu şi din apă.

Consiliul Judeţean Alba a anunţat, săptămâna trecută, că lucrările la DJ 107 I – Transapuseana, care este cel mai scump drum judeţean din România şi care străbate vârful Munţilor Trascău. Ziarulunirea.ro notează însă, joi, că firma care a construit şoseaua trebuie să intervină din nou la drum, după ce un audit al Curţii de Conturi a constatat că lucrările nu sunt în conformitate cu acordul de mediu eliberat de APM Alba, notează News.ro.

„Doi amfibieni – Bombina bombina (buhaiul de baltă cu burtă roşie) şi Bombina variegata (buhaiul de baltă cu burtă galbenă) – nu pot ieşi din camerele de cădere, întrucât, un lucru mai puţin ştiut, broasca poate sări, dar nu şi din apă. Camerele de cădere la drumuri sunt construite pentru a capta apele pluviale şi cele din izvoare, ele mai fiind folosite pentru a întreţine drumurile, pentru a facilita accesul şi intervenţiile necesare curăţării sau reparării acestora.

Deoarece o parte din traseul drumului judeţean se suprapune cu siturile Natura 2000: ROSAC0253 Trascău şi ROSPA0087 Munţii Trascăului, în cadrul actului de reglementare emis de APM Alba au fost preluate condiţiile de realizare a proiectului, prevăzute în avizul emis de Administraţia Natura 2000 Trascău, în calitate de administrator, la acea dată, al acestor arii naturale protejate. Condiţia impusă în actele de reglementare menţionate pentru realizarea camerelor de cădere de la podeţele tubulare a avut în vedere protejarea speciilor de amfibieni prin asigurarea colectării/stagnării apelor şi deplasării libere a acestor specii în zona podeţelor, astfel încât aceste camere să nu constituie capcane pentru speciile de broaşte”, notează jurnaliştii locali.

Aceştia arată că unele dintre cele 58 de camere de cădere construite între kilomerii 5 şi 37, au pereţii realizaţi în unghi de 90 de grade, iar în cazul în care cad în aceste camere  broaştele nu mai pot sări afară. Soluţiile tehnice în astfel de cazuri sunt realizarea unor unghiuri de 45 de grade sau a unei „scăriţe”, pentru ca broaştele captive să poată ieşi.

În luna iunie 2025, Consiliul Judeţean Alba a informat Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate că pe sectorul de drum cuprins între km 5+000 şi km 37+000, din cauza lăţimii reduse a platformei drumului judeţean (drum cu o singură bandă de circulaţie), a fost necesară modificarea soluţiei tehnice privind execuţia camerelor de cădere de la podeţele tubulare, faţă de prevederile iniţiale din actul de reglementare, notează sursa citată.

„Sunt 58 de camere, din care doar 26 ar fi obligatoriu să fie modificate, să intervenim cu o pană de beton, dar noi o să le facem la toate. Noi am respectat acordul de mediu, e vorba doar de această chestiune, a amfibienilor, între km 5 şi km 37, unde se află cele 58 de camere, în ariile protejate. Noi avem în total 200 şi ceva de camere de cădere, pe tot traseul. Am făcut pereţii drepţi, ar fi trebuit la 45 de grade, dar astfel pierdeam 2 metri din drum, am fi rămas cu un drum de 2 metri, ceea ce nu era în regulă, iar tehnic nu puteam face aşa ceva.”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Haţegan pentru ziarulunirea.ro.

Reprezentanţii firmei care a realizat lucrările au precizat pentru jurnaliştii locali că lucrările vor începe vineri, 11 iulie, estimându-se că vor fi terminate finalizate în cel mult o săptămână.

Citește și:

VIDEO Cum au întârziat trei nuci construirea unui spital cu bani din PNRR. Explicațiile ministrului Alexandru Rogobete

Construcţia podului peste Siret a fost oprită din cauza unor specii de broaște și gândaci protejate de lege

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Presa franceză, despre frații Pavăl după preluarea gigantului de retail Carrefour România: „Un ofertant...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...