"Mă duc să-mi fac check-in, să vadă Poliția". Lider al Duduienilor, ridicat de pe aeroport, după ce a anunțat pe Facebook că se predă

Data actualizării: Data publicării:
stefan duduianu
Ștefan Duduianu a fost ridicat de polițiști de pe aeroportul Otopeni din București. Captură video Facebook

Unul dintre liderii clanului Duduianu a fost ridicat de polițiști de pe aeroportul Otopeni din București. Bărbatul fusese dat în urmărire internațională după ce fugise în străinătate.

Bărbatul este cercetat în dosarul în care mai mulți membri ai grupării sunt acuzați de unii interpreți că i-ar fi obligat să cânte gratis sau chiar să plătească pentru „privilegiul” de a fi prezenți la petreceri. Maneliștii ar fi reclamat pagube de până la 100.000 de euro.

Ștefan Duduianu, zis și Lindon, și-a anunțat predarea pe rețelele de socializare.

"Mă duc să-mi fac check-in şi de asta am făcut live-ul, să vadă toată Poliţia Română. Să vadă că vin singur şi mă predau. Interpolul, toată lumea! Am decis să vin acasă și să mă prezint singur", a spus el la plecarea de pe aeroportul din Birmingham.

Ștefan Duduianu a fost reținut de polițiști în noaptea de miercuri spre joi, pe Aeroportul Otopeni.

El fusese dat în urmărire internațională încă din august 2020, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru tâlhărie și șantaj. Tot atunci, a fost dat în urmărire și Florin Duduianu, care figurează încă la rubrica Most Wanted, pe site-ul Poliției Române.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se împarte o locuință între frați vitregi: ce spune legea
Digi FM
Cum arată Selena Gomez fără pic de machiaj. Vedeta a avut o perioadă plină de evenimente
Pro FM
Cum arată azi, la 43 de ani, gemenele de la Cheeky Girls: "Sunteți exact la fel!". Au locuri de muncă...
Film Now
Sharon Stone, dezvăluiri despre o dispută cu Michael Douglas, înainte de filmările pentru Basic Instinct...
Adevarul
Agatha Christie, autoarea crimei aproape perfecte. Cum și-a înscenat dispariția, folosind numele amantei...
Newsweek
Ministrul muncii anunță ce ajutoare la pensie primesc pensionarii în 2026. Cine are cel mai mult de suferit?
Digi FM
Celine Dion, omagiu emoționant pentru soțul ei, în ziua în care acesta ar fi împlinit 84 de ani: "Amintirea...
Digi World
„Soarele” artificial al Chinei a depăşit un obstacol major în procesul de obţinere a energiei din fuziune...
Digi Animal World
Momentul când un câine declanșează un incendiu. Totul a pornit de la o mănușă încălzită cu baterie
Film Now
Ce fac și cum arată azi gemenele Olsen. Au renunțat la actorie după zeci de filme și s-au dedicat unui cu...
UTV
Mădălina Ghenea a fost surprinsă la tribunalul din Milano. Vedeta cere 5 milioane de euro despăgubiri în...