MAE, după imaginile cu cozile infernale la votul din diaspora: Toate secțiile sunt operaționale și funcționează normal

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie torino diaspora

În fața avalanșei de imagini și informații de la secțiile de votare pentru alegerile europarlamentare și referendum din străinătate, acolo unde mii de oameni așteaptă să voteze de ore bune, Ministerul Afacerilor Externe a dat un comunicat în care afirmă că „toate cele 441 secții de votare organizate în afara României sunt operaționale și funcționează normal.”

Încă de la primele ore, românii din diaspora s-au așezat la cozi pentru a vota. Prezența masivă la urne a luat prin surprindere personalul din secțiile de votare. Românii care așteaptă de ore bune la cozi, în Spania, Italia, Germania, Marea Britanie sau Danemarca acuză că tot procesul de votare este extrem de lent. Ba mai mult, unele secții de votare din Spania și Italia, acolo unde locuiesc comunități mari de români, au rămas fără buletine de vot.

CITIȚI ȘI: În ce condiții este validat referendumul pe justiție

„Ministerul Afacerilor Externe informează că în prezent toate cele 441 secții de votare organizate în afara României sunt operaționale și funcționează normal. În afara unor incidente tehnice izolate, care au fost rezolvate rapid, la primele ore ale dimineții, toate activitățile din secțiile de votare din diaspora se desfășoară în parametri normali.

Prezența la vot a cetățenilor români este substanțială, iar personalul Ministerului Afacerilor Externe implicat în procesul electoral depune eforturi susținute astfel încât ca toți cetățenii români din străinătate să își exercite dreptul de vot.

Reamintim cetățenilor români din străinătate că la acest scrutin electoral Ministerul Afacerilor Externe a organizat un număr record de secții de votare, mai mare decât dublul numărului de secții organizate la scrutinele anterioare. Astfel, prin comparație cu alegerile anterioare pentru Parlamentul European (2014, 2009 și 2007 – când au fost organizate câte 190 de secții), anul acesta s-au organizat cu 251 mai multe secții de votare, numărul actual fiind de 441. Comparativ cu referendumul național pentru revizuirea Constituției din 2018 (378 de secții), sunt organizate 63 de secții în plus, iar în comparație cu alegerile parlamentare din 2016 (417 secții), cu 24 mai multe secții de votare. În concluzie, numărul secțiilor de votare pentru cetățenii români din străinătate nu s-a redus, dimpotrivă s-a dublat, de la 190 la 441 în anul 2019.

Lista secțiilor de votare a fost stabilită pe baza propunerilor misiunilor diplomatice ale României, care au ținut cont de consultările cu comunitățile românești din străinătate, de solicitările acestora de organizare a unor secții noi și de evaluarea modului în care s-au desfășurat procesele electorale anterioare în străinătate.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români aflați în străinătate că pot vota la oricare dintre secțiile de votare organizate pe teritoriul statului în care se află temporar. Prin urmare, în cazul în care la una dintre secțiile de votare se constată prezență mai ridicată, ce implică un timp de așteptare mai mare pentru exercitarea dreptului de vot, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se deplaseze la cea mai apropiată secție de votare.

Acestea sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice și consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar și în alte locații. Cele mai multe secții de votare sunt organizate în Italia (76, cu 3 mai multe decât în 2016), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29, cu 8 mai multe decât în 2016), Germania (25, cu 10 mai multe decât in 2016), Franța (17), Austria (9), Belgia (8).

Pe parcursul zilei au fost semnalate aglomerări de persoane la unele secții de votare din străinătate. Au fost semnalate situații punctuale în care grupuri compacte de alegători au sosit simultan la aceeași secție de votare, afectând fluxul procesului de vot (un exemplu punctual vizează un grup de 5 autocare care au ajuns simultan la aceeași secție de votare). De asemenea, au fost semnalate situații în care urnele de vot au fost umplute în urma exercitării votului de către un număr semnificativ de cetățeni, fapt care a condus la întârzieri minore în procesul electoral, ca urmare a înlocuirii urnelor pline cu altele goale.

Precizăm că Ministerul Afacerilor Externe a promovat constant informații cu privire la procesul electoral: numărul de secții de votare, locația acestora, atât pe pagina web precum și pe conturile de pe platformele social media ale MAE și ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate. Demersul a fost dublat de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, care au promovat pe plan local informații privind locația secțiilor de votare, procedura de vot, condițiile în care poate fi exercitat dreptul la vot. Aceste demersuri au conferit alegătorilor posibilitatea de a se informa și de a alege locațiile proxime pentru exercitarea dreptului la vot.

În acest sens, a fost creată pe pagina de internet a MAE o rubrică specială, permanent actualizată, care conține informații electorale utile. Acestea au fost preluate, în timp real, pe conturile de socializare Facebook și Twitter pentru a veni în sprijinul cetățenilor români interesați.

Lista secțiilor de votare este disponibilă aici: www.mae.ro/node/48090”, se arată în comunicatul dat de MAE.

Prezența oficială la vot în timp real

Alianța 2020 USR-PLUS cere prelungirea duratei votului și suplimentarea buletinelor de vot

Între timp, Alianța 2020 USR-PLUS solicită autorităților să prelungească durata votului până la ora 23:00 și să suplimenteze de urgență buletinele de vot, astfel încât să apuce să voteze toți românii blocați la cozi.

„Alianța 2020 constată că situația actuală de desfășurare a procesului electoral impune măsuri urgente! Având în vedere desfășurarea deosebit de îngreunată a votării în întreaga țară și, în mod special, în Diaspora, solicităm ferm autorităților responsabile luarea următoarelor măsuri pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental de vot:

Dispunerea de către Guvern a extinderii duratei votării până la ora 23.00.
Definirea de către Biroul Electoral Central a noțiunii de “sală unde se votează”, utilizată în cadrul Legii nr. 33/2007, astfel încât să includă întreaga incintă în care se află secția de votare. Astfel, la ora la care votarea va fi declarată închisă, toți cetățenii aflați în incinta secției de votare vor putea vota în continuare.

Cerem Biroului Electoral Central să găsească o soluție de urgență pentru suplimentarea buletinelor de vot în toate secțiile unde acestea sunt pe cale de a se epuiza.

Considerăm că asigurarea exercitării dreptului fundamental de vot este un motiv suficient pentru adoptarea unor dispoziții de urgență, iar Guvernul României are obligația să ia toate măsurile necesare în acest sens.”, se arată într-un comunicat al Alianței 2020 USR-PLUS. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri