MAI răspunde criticilor că forțele de ordine au scăpat situația de sub control: Ordinea publică a fost păstrată

Data actualizării: Data publicării:
monica dajbog in declaratie de presa la sediul mai
Purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef Monica Dajbog. Foto: mai.gov.ro

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog a susținut, duminică, o declarație de presă prin care a răspuns criticilor unor persoane care au încercat în ultimele zile să “acrediteze ideea că lucrurile nu sunt suficient gestionate și că polițiștii și jandarmii ar putea scăpa situația de sub control”. Aceasta a spus că structurile MAI au acționat pentru a reduce riscurile produse de aglomerările de oameni.

“Conducerea MAI vrea să adreseze mulțumiri efectivelor care au acționat în ultime zile pentru protejarea cetățenilor din întreaga țară într-un context extrem de dificil.

Structurile MAI sunt întotdeauna acolo unde este nevoie pentru a proteja cetățenii. Fie că vorbim de mitinguri ad-hoc, de evenimente sportive, culturale, religioase, de evenimente private sau alte tipuri de procesiuni.

Fiecare aglomerare de oameni presupune anumite riscuri, dar, de fiecare dată, strucuturile MAI au acționat astfel încât să reducă aceste riscuri iar oamenii să nu aibă de suferit.

Așa cum știți, în ultimele zile, în spațiul public, structurile MAI au fost ținta unor critici, anumite persoane încercând să acrediteze ideea că lucrurile nu sunt suficient gestionate și că polițiștii și jandarmii ar putea scăpa situația de sub control.

În ciuda criticilor din spațiul public, efectivele MAI au demonstrat că au capacitatea de a gestiona efectiv situația și datorită modului în care au acționat nu s-a produs niciun incident semnificativ”, a afirmat Monica Dajbog.

Citește și: Lider de sindicat al polițiștilor: Avem grave probleme de sistem, generate în special de cei care ocupă funcții de conducere

Purtătorul de cuvânt a mai transmis că angajații Ministerului “au luat măsuri graduale și concrete de prevenire, astfel încât astăzi să nu vorbim de victime omenești, de scandaluri sau de tulburarea gravă a ordinii publice”.

Jandarmeria și Poliția au la îndemână metode specifice pentru a ajunge la un rezultat bun.

Criticile din spațiul public pot fi constructive, dacă sunt realizate cu bună credință. Întotdeauna ne-am autosesizat, dacă a fost necesar.

Ordinea publică a fost păstrată și nu am avut situații de risc pentru oameni, ceea ce demonstrează că polițiștii și jandarmii și-au făcut datoria. Persoanele care nu au respectat reglementările legale au fost desigur sancționate.

Suntem aici pentru a proteja cetățenii României și nu vom tolera încălcarea legilor”, a transmis Dajbog, de la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri