MApN îl trece în rezervă pe generalul Zisu, acuzat de corupție. Decretul, pe masa lui Bolojan

Data actualizării: Data publicării:
generalul zisu saluta
Generalul Cătălin Zisu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, sâmbătă, că a înaintat Administraţiei Prezidenţiale propunerea de trecere în rezervă a generalului Cătălin-Ştefăniţă Zisu, care a fost şeful Comandamentului Logistic Întrunit şi care este anchetat de DNA într-un dosar legat de plata unor lucrări neefectuate pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar. Ministerul a luat act de informarea oficială transmisă sâmbătă de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari, cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 14 februarie, faţă de generalul-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

„Astfel, a fost înaintată, astăzi, către Administraţia Prezidenţială propunerea de emitere în regim de urgenţă a decretului prezidenţial pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu”, informează un comunicat al MApN.

În context, „Ministerul Apărării Naţionale reiterează, pe această cale, politica de toleranţă zero faţă de orice acţiuni întreprinse de personalul militar şi civil care se circumscriu faptelor de corupţie şi care sunt în gravă contradicţie cu valorile şi normele morale, sociale şi de comportament impuse tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în instituţie”.

Citiți și:

Averea generalului cu 3 stele Cătălin Zisu şi a soţiei sale. El este vizat într-un dosar cu prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro

VIDEO Ce spune generalul Zisu despre ceasurile de lux găsite la percheziții

„În respectul principiilor prezumţiei de nevinovăţie, precum şi al celui care statuează că nimeni nu este mai presus de lege, Ministerul Apărării Naţionale va coopera deplin şi necondiţionat cu organele judiciare, punând la dispoziţie toate datele şi informaţiile solicitate, în vederea clarificării depline a tuturor circumstanţelor referitoare la faptele săvârşite de persoanele faţă de care s-a pus în mişcare urmărirea penală”, se mai arată în comunicatul MApN.

Şeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ştefăniţă Zisu, a fost plasat, vineri noapte, de procurorii anticorupţie sub control judiciar pe cauţiune în valoare de un milion de lei, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie.

Generalul, plasat sub control judiciar

Generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, după ce a fost audiat vineri seară  în dosarul de corupție și fraudă care vizează Armata română, în care procurorii militari ai DNA acuză un prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro privind lucrări fictive la Cimitirul Ghencea Militar, conform Digi24.

Procurorii militari de la DNA au făcut vineri dimineață percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță