MApN: Militarul acuzat de omor este angajat din 2009 şi a trecut toate testările psihologice

Data actualizării: Data publicării:
catuse_crop

Militarul acuzat că şi-a omorât concubina într-un coafor din localitatea Titu, judeţul Dâmboviţa este angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2009 şi a trecut cu bine toate testările psihologice, ultima fiind făcută în octombrie 2017. După ce s-a predat la Poliţie, militarul a fost suspendat din funcţie.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de către reprezentanţii MApN, plutonierul Florin Oprea, specialist în grupa reparaţii şi conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din subordinea Bazei 2 Logistice din Târgovişte, a fost arestat marţi după ce s-a predat la sediul Poliţiei Titu.

”Subofiţerul este angajat al MApN din anul 2009, perioadă în care a avut un comportament normal, nefiind implicat în alte evenimente. A trecut toate testările psihologice la care a fost supus conform normelor în vigoare. Ultima dintre aceste testări a fost efectuată în data de 19.10.2017, fiind declarat admis. Militarul este divorţat şi are 2 copii. Ministerul Apărării Naţionale transmite condoleanţe familiei îndoliate”, se arată în comunicat.

Ministerul anunţă că instituţia militară va colabora cu organele de anchetă competente, în stabilirea circumstanţelor producerii acestui tragic eveniment.

”În conformitate cu prevederile art.89 din Legea nr.80/1995, privind statutul cadrelor militare, subofiţerul va fi suspendat din funcţie pe perioada în care, fiind în stare de arest preventiv, este urmărit penal, trimis în judecată, ori este judecat de către instanţele judecătoreşti. Pe perioada suspendării din funcţie, militarul nu va beneficia de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naţionale”, mai anunţă Ministerul.

Totodată, MApN anunţă că, potrivit legii, „cadrele militare condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea acesteia, care anterior au fost suspendate din funcţii, se trec în rezervă începând cu data suspendării”.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, şi-a urmărit, marţi după-amiază, concubina până la un coafor din localitatea Titu, a intrat după ea şi a înjunghiat-o. Militarul este divorțat și are 2 copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri