MApN: Românii din diaspora nu sunt chemați la centre de recrutare. „Acest document este fals”

Data publicării:
document fals
MApN a analizat documentul şi atrage atenția asupra falsurilor descoperite. Captură foto Facebook

Ministerul Apărării semnalează, joi, o acţiune de dezinformare a românilor din diaspora. Mai multe persoane au primit acasă documente prin care li se cere să se prezinte la centre de recrutare din ţară, dar Ministerul Apărării transmite că documentul este fals.

„Vă semnalăm o acţiune de dezinformare care are ca ţintă cetăţeni români stabiliţi în străinătate. O parte dintre aceştia ne-au semnalat recent primirea unui document de tipul celui prezentat în facsimil, prin care ar fi convocaţi la un centru militar din ţară pentru «evaluarea şi iniţierea procedurilor de recrutare în cadrul Forţelor Armate ale României». Acest document este fals! Ministerul Apărării Naţionale nu a transmis astfel de înştiinţări niciunui cetăţean român, indiferent dacă locuieşte în ţară sau în străinătate”, a transmis, joi, Ministerul Apărării.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Instituţia a analizat documentul şi atrage atenția asupra falsurilor descoperite, printre care și faptul că „Direcția de recrutare” nu există în organizgrama MApN.

„La o analiză sumară a acestui fals, rezultă că structura menţionată în antetul aşa-zisului «document», respectiv «Direcţia de Recrutare» nu există în organigrama MApN, iar ştampila este falsificată grosolan. De asemenea, nu există în rândul personalului MApN un ofiţer cu numele şi funcţia celui care «semnează» acest fals”, a mai transmis instituţia.

Precizări despre procesul de recrutare-încorporare

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că va sesiza cu autorităţile judiciare, pentru identificarea autorilor acestei acţiuni de dezinformare şi luarea măsurilor impuse de lege.

Temeiul invocat este art. 404 (2) din Codul penal, care prevede: ”Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

„Dezinformarea pe care o semnalăm continuă seria de acţiuni care speculează contextul generat de războiul de agresiune pe care Federaţia Rusă îl desfăşoară în prezent în Ucraina. Reamintim că executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007, aşa cum prevede Legea 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat”, au precizat oficialii Ministerului Apărării.

Potrivit acestora, revenirea la serviciul militar obligatoriu şi, în consecinţă, la desfăşurarea proceselor de recrutare pentru cetăţenii încorporabili, se poate face în condiţiile legii menţionate mai sus, care prevede la art. 3, că „pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii”.

„Drept urmare, procesul de recrutare-încorporare a cetăţenilor care îndeplinesc condiţiile legale pentru a putea fi încorporaţi va avea loc doar în situaţia în care în România va fi instituită una dintre cele trei stări prevăzute de lege, respectiv starea de război, starea de mobilizare sau starea de asediu. Este de aşteptat ca astfel de încercări de dezinformare, menite să amplifice teama şi incertitudinea, în contextul războiului din Ucraina, să continue. Reiterăm, de aceea, rugămintea către cetăţeni de a verifica din surse oficiale informaţiile cu caracter alarmist şi senzaţionalist cu care intră în contact, înainte de a le redistribui în spaţiul public”, a mai transmis MApN.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, criticată pentru aparițiile în costum de baie: „Femeile, când îmbătrânesc, încep să se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Parazitul ascuns pe care îl pot avea pisicile. Poate provoca probleme și la oameni
Film Now
Joe Manganiello, acuzații neașteptate la adresa Sofiei Vergara. Spune că-l ironiza și refuza să-l îmbrățișeze...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”