Marcel Ciolacu, mesaj pentru sindicaliști: PSD vă stă alături în lupta cu acest regim, care impune cu forța austeritatea

Data publicării:
Marcel ciolacu discută cu un lider de sindicat
Președintele PSD a participat la congresul naţional al organizaţiei sindicale. Foto: PSD

PSD va sta alături de Blocul Naţional Sindical în lupta împotriva „acestui regim, care vrea să se impună şi să impună cu forţa austeritatea”, a declarat, joi, preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, la congresul naţional al organizaţiei sindicale, potrivit Agerpres.

„PSD va sta alături de BNS în lupta împotriva acestui regim, care vrea să se impună şi să impună cu forţa austeritatea. După ce acest buget al umilinţei naţionale a fost votat fără ca vocea românilor să fie ascultată, înţelegem că singura soluţie este să protestăm alături de studenţii, angajaţii şi pensionarii acestei ţări. Ca şi mine, mulţi dintre cei prezenţi astăzi aici au mai trăit asemenea momente în 1996-2000, când o altă alianţă a austerităţii a dus ţara aproape de faliment, în 2009-2010, când un regim din care fac parte mulţi dintre demnitarii actualei puteri tăiau pensii şi salarii, ca să rămână intactă partea lor din buget, cea pentru furat”, a spus Ciolacu la congresul naţional al BNS.

El a adăugat că social-democraţii au redactat, cu sprijinul specialiştilor din BNS, legi precum cea a salarizării bugetare şi a pensiilor, iar acest lucru a fost posibil pentru că cele două părţi au avut „o viziune comună asupra dezvoltării ţării în Uniunea Europeană”.

„Dacă vrem să luptăm contra sărăciei, să stopăm exodul forţei de muncă şi să avem resurse pentru educaţie şi sănătate, trebuie să îi plătim mai bine pe români la ei în ţară. De aceea am declanşat în guvernarea noastră un proces de convergenţă a salariilor şi pensiilor cu cele din Europa. Am crescut salariul minim cu 67% şi pensia minimă cu 76%, rezultatul a fost un câştig de bunăstare pentru salariaţi, care au simţit un plus de 25% la puterea de cumpărare. Aceste politici au însemnat şi că 2 milioane de români au ieşit din starea de sărăcie extremă. (...) A venit însă Cîţu cu coasa lungă a austerităţii şi a secerat tot ce construisem împreună. Firul acesta logic al convergenţei veniturilor românilor cu cele ale francezilor, italienilor sau austriecilor a fost rupt cu brutalitate şi va fi nevoie de eforturi uriaşe şi solidaritate ca să îl refacem. (...) Mesajul meu este că avem nevoie unii de alţii mai mult ca oricând, fiindcă ne aflăm în mijlocul unui război. Asta înseamnă austeritatea pe care a instaurat-o Cîţu, un război al unei puteri cinice la adresa tuturor oamenilor care trăiesc cinstit din salariu”, a afirmat Ciolacu.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri